Recomandări video

Loading videos...

Ce urmează după desemnarea lui Siegfried Mureșan

Ce urmează după desemnarea lui Siegfried Mureșan

După 136 de zile de la demiterea Guvernului Bolojan prin moțiune de cenzură, urmată de două desemnări – Eugen Tomac și Adrian Veștea – care nu au dus nicăieri în încercarea de formare a noului Executiv cu puteri depline, președintele Nicușor Dan a făcut joi, 17 septembrie, și cea de-a treia nominalizare pentru funcția de prim-ministru. Este vorba de europarlamentarul Siegfried Mureșan, propunerea făcută de aripa liberală condusă de Ilie Bolojan, alături de cei din USR.

Activistul civic Gerard Georgescu și-a anunțat intenția de a candida la Primăria Ploiești în 2028, împotriva lui Mihai Polițeanu

 

REMEMBER MAYA TEODOROIU – Ileana-Maria Teodoroiu, mama fostei regretatei judecătoare CCR Simona-Maya Teodoroiu: „Cu multă tristețe și imensă durere, Ileana Teodoroiu și prietenii apropiați amintesc împlinirea a doi ani de când Simona-Maya Teodoroiu (1969-2024), personalitate recunoscută vieții juridice și academice românești contemporane, nu mai este printre noi. Dumnezeu să o odihnească în pace!”

„Nu avem o majoritate conturată, dar desemnez persoana care are cele mai multe voturi în acest moment”

VIDEO/ Marile proiecte de infrastructură din Prahova: Virgiliu Nanu, explicații raportate la realitatea din teren

„Suntem la mai mult de patru luni după ce Guvernul a fost demis. În interiorul acestui interval, am avut sute de ore de discuții cu partidele politice pentru a găsi o soluție de ieșire din această criză. Am văzut la partide mai multă preocupare electorală și prea puțină pentru interesul național. Nu e în regulă. Meseria noastră și faptul că trăim din banii oamenilor înseamnă că trebuie să negociem în interesul național. România are nevoie de Guvern.

Nu avem o majoritate conturată, în ciuda tuturor acestor ore de discuții. Propun pentru poziția de prim-ministru persoana care are azi cele mai multe voturi de partide. Îl propun pe Siegfried Mureșan și am încredere în el. Aștept să îmi confirme. România trebuie să rămână pe traseul pro-occidental și își va îndeplini angajamente”, a declarat Nicușor Dan.

Ce urmează după desemnarea lui Siegfried Mureșan

Articolul 103 din Constituția României menționează că, după ce a fost desemnat de președinte pentru funcția de prim-ministru, noul candidat are datoria de a cere, în termen de 10 zile, votul de încredere al Parlamentului asupra programului și a întregii liste a Guvernului. Ulterior, în ședință comună a celor două camere, Parlamentul acordă încredere Guvernului cu votul majorității deputaților și senatorilor.

În prezent, Parlamentul României are 330 de deputați și 134 de senatori, ceea ce înseamnă că noul prim-ministru va avea nevoie de 233 de voturi pozitive pentru a prelua funcția din care a fost demis Ilie Bolojan la începutul lunii mai.

Video PHonline.ro

Loading...
Ai o informație care poate deveni ştire?
Scrie-ne pe WhatsApp sau Telegram: 0734.908.468