
Cea mai bună apărare e atacul, și-au spus handbalistele alPHa Prahova cu ocazia derbiului Seriei B, din Divizia A. Acestea au văzut că, cel puțin în disputa de la Roman, ofensiva merge mai bine decât defensiva. A fost genul de joc ,,au luat dar au și dat” deoarece Prahova s-a impus cu 37-33 la CSM Roman. Deși știi că Stoleru e cea mai bună handbalistă a Romanului și totuși îți dă 13 goluri, 7 de la 7 metri, e clar că apărarea nu a funcționat mai ales în prima repriză.
În schimb, atacul a fost la polul opus cu combinații pe toate posturile și cu goluri spectaculoase. În plus, defensiva a fost mult mai bine decât în prima parte. Interul Andrița se poate mândri că a dat 10 goluri din zece faze pe terenul rivalei, șase dintre ele fiind de la 7 metri. În jocul de la Roman pentru Prahova au jucat: Tunariu, Voicilă – Andrița 10 goluri, Dumitrașcu 6, Geangu 6, Zamfirescu 5, Gavrilă 4, Beșleagă 2, Sărățeanu 2, Arvatu 1, Zamfir 1, Gheorghe, Grigorescu.

Beatrice Tunariu:,,A fost un meci intens si puternic, dar echipa a castigat si am venit cu victoria acasa. In repriza a doua ne-am aparat mult mai bine si am marcat de multe ori. E o victorie mare, suntem bucuroase și ne face să ne simțim cât mai sus”.

Raluca Geangu:,,Este minunat, nu am cuvinte! Toate fetele am muncit, a fost un adevarat derbi și suntem bucuroase. Este cel mai greu meci din serie și am dovedit că suntem mai bune. La pauza antrenorul ne-a spus ce sa facem in repriza a doua. Am rămas unite și am reușit!”

În celelalte partide ale rundei intermediare s-au jucat: HC Harghita Odorhei – Sepsi-SIC Sf. Gheorghe 27-32 (15-16), HCF Piatra Neamț – CSM Corona II Brașov 19-34 (8-19), CSM Galați – Știința Bacău 28-21 (11-11). CSM Făgăraș a stat. Clasament: 1. Prahova 4p, 2. Sepsi 4p, 3. Corona 2p, 4. Roman 2p, 5. Bacău 2p, 6. Galați 2p, 7. Făgăraș 0p, 8. Harghita 0p, 9. Piatra Neamț 0p. Runda viitoare vine repede urmând să se dispute sâmbătă, 19 septembrie. Echipa susținută de Consiliul Județean Prahova joacă pe teren propriu, de la ora 16.30, cu Piatra Neamț.




Nicușor Dan a început discuțiile cu partidele pentru desemnarea premierului. Grindeanu: „Suntem pregătiți să preluăm guvernarea”. Simion: ”Nu se poate fără AUR”. Bolojan: “Guvernul nou va trebui să continue măsurile de reducere a cheltuielilor”
Sănătatea, pe primul loc! Prin proiectul inițiat de Virgil Nanu, Spitalul de Pediatrie trece în subordinea Consiliului Județean Prahova




