Compania aeriană chineză China Eastern intenţionează să ofere cel mai lung zbor direct din lume, începând de săptămâna viitoare, transmite miercuri agenţia DPA.
Consilierii PSD Ploiești propun prelungirea subvenției la gigacalorie pe perioada verii
Compania aeriană a anunţat miercuri că, începând cu data de 4 decembrie, va introduce zboruri din Shanghai, centrul economic al Chinei, către capitala Argentinei, Buenos Aires, de două ori pe săptămână.
Noua rută a fost aprobată miercuri de guvernul argentinian.
Oraşele Shanghai şi Buenos Aires sunt situate în zone aproape opuse ale globului.
China Eastern estimează că ruta de de kilometri va necesita 25,5 ore pentru zborul de plecare şi 29 de ore pentru cel de întoarcere.
Totuşi, acesta nu va fi un zbor fără oprire. Avionul Boeing 777-300ER va face o escală tehnică în oraşul Auckland din Noua Zeelandă pentru realimentarea aeronavei şi schimbarea echipajului, potrivit revistei de specialitate Aero. Pasagerii vor avea voie să părăsească avionul pentru scurt timp pe durata escalei de două ore, conform Aero.
Acest zbor direct reprezintă o concurenţă pentru Lufthansa, notează DPA. Compania aeriană germană oferă deja un zbor cu legătură între Shanghai şi Buenos Aires, prin hub-ul său din Frankfurt.




Emil Drăgănescu, administratorul public al Prahovei, mesaj de Ziua Drapelului: „Între Klauss, Dominic sau Siegfried, parcă mai mult îmi plac numele: Sorin, Nicușor, Victor”
Alertă maximă pe strada Andrei Mureșanu: Un copac complet putrezit stă să cadă FIX pe o trecere de pietoni! Domnule Polițeanu, mai lăsați Facebook-ul?
