
INGREDIENTE
Ingrediente Ciocolată de casă cu nuci și alune – Rețeta clasică
500 g lapte praf
500 g zahăr
200 ml apă
200 g unt
50 g cacao
esență de rom
200 g mix de alune cu nuci
Portii: 16 Timp de preparare: sub 30 minute
MOD DE PREPARARE RETETA Ciocolată de casă cu nuci și alune – Rețeta clasică:
Cum se prepara Ciocolată de casă cu nuci și alune – Rețeta clasică
Într-o tigaie rumenește puțin nucile și alunele, apoi scoate-le și lasă-le la răcit.
Într-o cratiță, amestecă zahărul cu apa și fierbe-le la foc mediu, până când zahărul se dizolvă complet și obții un sirop subțire. Lasă siropul să fiarbă câteva minute până atinge consistența dorită, apoi adaugă untul și amestecă până se topește complet. La final, adaugă esența de rom.
Într-un bol, amestecă laptele praf cu cacaua. Toarnă compoziția lichidă peste cea uscată și amestecă până se omogenizează. Adaugă nucile și alunele coapte și încorporează-le în compoziția de ciocolată.
Toarnă amestecul într-o tavă tapetată cu folie alimentară și nivelează-l cu o spatulă. Pune câteva alune și nuci pe toată suprafață și acoperă cu folie alimentară.
Lasă ciocolată să se răcească la temperatura camerei, apoi pune-o în frigider pentru câteva ore până se întărește. După ce s-a întărit, taie ciocolată în pătrate sau bucăți de dimensiunea dorită.
sursa: www.bucataras.ro