Codul Rutier 2024 vine cu amenzi mai mari

Codul Rutier 2024 vine cu amenzi mai mari

Șoferii români ar urma să plătească amenzi mai mari, având în vedere posibilitatea majorării punctului de amendă din 2024. Iar o greșeală uzuală în trafic îi va costa pe șoferi 990 de lei.O altă veste proastă vine pentru șoferii români. De anul viitor, se discută despre creşterea punctului de amendă.
Ştim foarte bine, salariul minim a fost majorat în octombrie la 3.300 de lei.

Prefectul de Prahova, Daniel Nicodim, despre aberația de la Dumbrava, unde consilierii sunt obligați să poarte ie: „Apreciem naționalismul, dar nu e legal”

Teoretic, punctul de amendă este 10% din valoarea salariului minim, dar de câţiva ani această valoare a fost îngheţată la 145 de lei.

Virgil Nanu și ministrul Alexandru Rogobete, întâlnire la Ploiești. Planuri pentru modernizarea Spitalului Județean de Urgență

Ei bine, se ia în calcul alinierea punctului de amendă la valoarea salariului minim, astfel că valoarea acestuia s-ar putea să ajungă la 330 de lei, mai mult decât dublu valorii din prezent.Dacă sunteţi prinşi în trafic fără centura de siguranţă, veţi fi sancţionaţi cu 3 puncte de amendă şi dacă în prezent valoarea acesteia este de 435 de lei, de la anul s-ar putea să fie 990 de lei.
Mai mult vor plăti şoferii care vorbesc la telefon, respectiv, până la 2.600 de lei şi li se poate suspenda şi permisul pe 60 de zile.

Virgil Nanu, îndemn către primarii din Prahova: „Investiți în educație și sprijiniți tinerii!”

Pentru alte contravenţii mai grave, pe care poliţiştii le încadrează în clasa a 5-a de amenzi, adică aplicarea de 100 de puncte de amendă, valoarea acestuia poate ajunge şi la 33.000 de lei, adică undeva la 6.600 de euro, în multe cazuri cam cât valoarea maşinii.

Ai o informație care poate deveni ştire?
Scrie-ne pe WhatsApp sau Telegram: 0734.908.468