Recomandări video

Loading videos...

Comarnic și Drăgănești își dispută Cupa României

Comarnic și Drăgănești își dispută Cupa României

Înaintea marii finale a Cupei României – Prahova, Asociația Județeană de Fotbal a prefațat disputa împreună cu reprezentanții celor două echipe. Din partea CSO Comarnic au participat antrenorul Mihai Musea și căpitanul echipei, Vladimir Butufei, în timp ce Progresul Drăgănești a fost reprezentată de antrenorul Valentin Sinescu și jucătorul Cosmin Munteanu. În cadrul dialogului moderat de AJF Prahova, cei patru invitați au vorbit despre duelul care va decide câștigătoarea trofeului, dar și despre atmosfera din cadrul loturilor înaintea celui mai important meci al sezonului.

Mihai Mușea:,,De la începutul sezonului ne-am gândit la Cupa României. Este obiectivul clubului, am ajuns în finală și vrem să câștigăm trofeul. Pentru Comarnic este ceva istoric, de aceea finala are o importanță maximă. Suporterii vor fi alături de noi, nici nu trebuie să-i mai mobilizăm. Și ei sunt conștienți de importanța meciului și îmi doresc să ne poarte spre câștigarea trofeului!”, a declarat Mușea, antrenorul Comarnicului.

Cum încearcă Spitalul Județean Ploiești să atragă mai mulți medici: bonusuri lunare și investiții în infrastructură

Vladimir Butufei:,,Pentru mine va fi a 8-a finală, iar cinci dintre ele le-am câștigat. Ultimele două le-am pierdut și îmi doresc să întrerup această serie și să câștig din nou. Toți băieții suntem pregătiți și vrem să ne impunem indiferent cum va decurge jocul”, a declarat Butufei.

Phonline.ro a devenit OBSESIA lui Polițeanu! Atac și dezbinare pentru a-și ascunde lipsa de scrupule! 9 copii aruncați în stradă pentru 3.800 de lei, în timp ce giganții petrolieri primesc pomeni de la municipalitate

Valentin Sinescu:,,Ajungând în această fază a competiției o vom onora cum se cuvine chiar dacă la doar câteva zile vom juca un meci decisiv pentru calificarea la baraj(n.r. derbiul cu Cornu). Comarnicul este un adversar pe care eu îl stimez, i-am urmărit mereu. Suntem conștienți că ne așteaptă un joc greu, unul de care nu aveam nevoie acum, dar doresc să fie un meci agreabil de care publicul să se bucure”, a declarat Sinescu.

Cosmin Munteanu:,,Suntem foarte motivați să câștigăm trofeul. Nu o să ne fie ușor, în ultimii ani am început să-i învăț pe cei de la Comarnic. Au o echipă compactă și forța lor de grup îi avantajează în această finală, însă noi avem un grup unit și de aceea mizez pe o victorie a noastră”, a declarat Munteanu.

EXCLUSIV | Viceprimarul Alexandru Săraru (AUR) reacționează în cazul familiei cu 8 copii evacuate: „Administrația are obligația morală să găsească soluții, nu să lase oamenii în stradă!”

CSO Comarnic – Progresul Drăgănești se va disputa miercuri, 26 mai, de la ora 17.30, pe Arena ,,Conpet”, din Strejnicu. Partida va fi arbitrată de o brigadă formată din centralul Paul Manu, ajutat la cele două linii de Alin Ionică și Ștefan Niculae. Rezervă: Denis Mihai. Observator de joc: Silviu Crângașu. Observator de arbitri: Ionuț Borcan. Sursa:facebook/ajfprahova

Video PHonline.ro

Loading...
Ai o informație care poate deveni ştire?
Scrie-ne pe WhatsApp sau Telegram: 0734.908.468