
Astăzi, 30.01.2025, Președintele Consiliului Județean Prahova, Virgiliu Daniel Nanu, împreună cu o parte din echipa sa, au organizat o întâlnire de lucru cu reprezentanții companiei Coca-Cola HBC. Întâlnirea a avut ca scop stabilirea demersurilor coordonate necesare pentru accelerarea implementării inițiativelor în folosul comunității locale.
Fostul ministru al Transporturilor acuză un plan „antiromânesc” în Programul de guvernare Mureșan
◼︎ În cadrul discuțiilor, ambele părți au subliniat importanța colaborării active pentru dezvoltarea economică a județului și consolidarea parteneriatelor existente.
SPOILER Variety | „Avengers: Endgame Encore” adaugă patru scene noi legate de „Doomsday”
◼︎ De asemenea, reprezentanții Coca-Cola HBC România au reamintit inițiativele companiei în domeniul sustenabilității și al responsabilității sociale, precum recent lansatul „Boardul de Sustenabilitate”. Acest program național, cu o investiție inițială de 200.000 de euro, își propune să dezvolte comunități durabile prin parteneriate între sectorul public, privat și societatea civilă, debutând în județul Prahova.
◼︎ Întâlnirea a evidențiat dorința ambelor părți de a colabora în proiecte care vizează protejarea mediului, promovarea unui stil de viață activ și sănătos, precum și dezvoltarea tinerilor. Prin astfel de parteneriate, se urmărește crearea unui impact pozitiv și durabil în comunitatea prahoveană.




VIDEO E gata o cea mai așteptată șosea de pe Valea Prahovei. Virgil NANU anunță că Centura Comarnic se deschide circulației săptămâna viitoare




