
Joi, 30 iulie, județul Prahova marchează un nou pas în dezvoltarea turismului viticol prin inaugurarea celei de-a doua stațiuni oenoturistice, la Valea Călugărească.
Proiectul, inițiat sub egida Consiliului Județean Prahova și a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „Ținutul Vinului”, își propune să valorifice tradiția viticolă a zonei și să transforme una dintre cele mai renumite regiuni viticole din România într-o destinație turistică de referință.
Evenimentul va începe la ora 10:00, la indicatorul de intrare în Valea Călugărească dinspre Ploiești, unde va avea loc ceremonia oficială de inaugurare. Programul va continua la Muzeul-Cramă 1777, unde vor fi prezentate obiectivele proiectului și direcțiile de dezvoltare pentru perioada următoare.
A început răscoala în PNL împotriva lui Bolojan
Noua stațiune oenoturistică este dedicată promovării tradiției viticole, turismului și ospitalității locale, oferind vizitatorilor oportunitatea de a descoperi crame renumite, peisaje spectaculoase și experiențe autentice de degustare a vinurilor produse în această zonă cu tradiție.
Prin această inițiativă, autoritățile județene urmăresc consolidarea identității „Ținutului Vinului” și stimularea economiei locale prin atragerea unui număr tot mai mare de turiști interesați de patrimoniul viticol și cultural al Prahovei.





Cât tupeu și manipulare! Sebastian Burduja descoperă problemele de la Paltinu după ieșirea PNL de la guvernare. De ce nu s-au rezolvat când liberalii aveau puterea?
Consilierul local Mihai Apostolache a propus ca în zona de la tarabe să se organizeze târguri de meșteșuguri și artizanat. „Au trecut doi ani din acest mandat și nu s-a întâmplat nimic”




