Copila de 11 ani care s-a înecat într-un parc acvatic de lângă Bucureşti este în comă profundă. Medicii se tem să le dea părinților speranțe

Copila de 11 ani care s-a înecat într-un parc acvatic de lângă Bucureşti este în comă profundă. Medicii se tem să le dea părinților speranțe

Fetiţa a fost găsită leşinată în piscina parcului din Otopeni, de lângă Bucureşti, acoperită de un colac mare. Tot un copil a descoperit-o, din întâmplare.

Uluitor! După 5 ani de procese și 2 ani în care a ignorat o decizie definitivă a unei instanțe, Nicușor Dan a semnat azi (!!!) autorizația pentru Spitalul de psihiatrie pentru copii

Cosmina Balint, reporter Observator: Minora în vârstă de numai 11 ani s-ar fi înecat într-una dintre piscinele acestui parc acvatic din Otopeni. La un moment dat, un salvamar ar fi văzut-o pe micuţă că are o poziţie ciudată în apă iar în acel moment a sărit să o salveze.

Elena Lasconi: Adevărul și dreptatea au ieșit, definitiv, la suprafață. ÎCCJ confirmă decizia BEC care interzice USR să îi facă altui candidat campanie

Ionuţ Cristian Dobre, salvamar​: Se afla sub un colac, pe burtă, cu faţa în apă. Un copil a luat colacul pentru a sta el pe colac, moment în care am văzut-o pe fetiţă. Am sărit s-o scot din apă.

Medicul Alexandru Rogobete, deputat PSD Prahova, îl atacă dur pe Nicușor Dan: „Promovează legal drogurile în București!”

Imediat, salvamarii şi asistenta medicală a parcului au început să o resusciteze.

Mădălina Covaci, asisteantă medicală:În momentul în care eu am venit, colegii salvamari deja aplicau manevre de resuscitare fetiţei. Ea vărsa, era inconştientă şi îi făceau masaj cardiac. Nu era conştientă, dar avea puls. În momentul în care a fost preluată de SMURD avea funcţii vitale.

Ionuţ Cristian Dobre, salvamar:Din ce am înţeles eu era cu o mătuşă. Tocmai ce venise de la masă, a luat un colac şi a intrat direct în piscină. Şi, cel mai probabil, din această cauză s-a întâmplat. Probabil i-a venit rău.

Cosmina Balint, reporter Observator​: Starea fetiţei este una gravă, ea se află în prezent la spitalul Grigore Alexandrescu din Capitală, la Secţia de Terapie Intensivă.

Salvamarii spun că operaţiunea de salvare a fetiţei le-a fost îngreunată de mulţimea de curioşi care i-au înconjurat ca să vadă ce se întâmplase. 

Ionuţ Cristian Dobre, salvamar: Era foarte multă aglomeraţie, s-au strâns extrem de mulţi oameni.

Mădălina Covaci, asisteantă medicală: O recomandare, da. În momentul în care se întâmplă un caz de genul ăsta, să avem loc. Şi să fim lăsaţi să ne facem treaba pentru că se crează o panică, o isterie, iar cei care trebuie să-şi facă treaba nu sunt lăsaţi practic, din păcate.

Poliţiştii din Ilfov au început o anchetă ca să afle ce s-a întâmplat şi cine trebuia să supravegheze fetiţa de 11 ani. 

Ai o informație care poate deveni ştire?
Scrie-ne pe WhatsApp sau Telegram: 0734.908.468