Ioan Luchian Mihalea, compozitor, dirijor și fondator al grupurilor Song și Minisong, a fost ucis cu cruzime în apartamentul său din București, pe 29 noiembrie 1993. Recent, comisarul Dan Antonescu, unul dintre cei mai respectați criminaliști din România, a povestit în podcastul „Știi ce zic” cum s-a desfășurat ancheta și ce a descoperit la fața locului.
Ședință la CJ Prahova/ Rețeaua de gaze de pe Valea Slănicului, în proces accelerat!
O crimă șocantă a îngrozit România în urmă cu mai bine de trei decenii. Ioan Luchian Mihalea, dirijor, compozitor și fondator al grupurilor Song și Minisong, a fost ucis cu brutalitate în propriul apartament, pe 29 noiembrie 1993. Avea doar 42 de ani, iar vestea morții sale a lăsat în urmă un gol imens în lumea artistică.
E oficial! Veste uriasă pentru Titi „Prosop” și sportivii săi: Consiliul Local a aprobat cumpărarea sălii de sport de către municipalitate!Cazul a ținut prima pagină a ziarelor luni la rând, iar ancheta a scos la iveală detalii cutremurătoare. Recent, comisarul Dan Antonescu, unul dintre cei mai respectați criminaliști din România, a fost invitat în podcastul „Știi ce zic”, unde a povestit în amănunt cum s-a desfășurat ancheta și cum au fost prinși ucigașii. Prin declarația sa, acesta arată cu ce cruzime a fost ucis Mihalea și cât de complicată a fost investigarea cazului. Criminalistul a început prin a dezvălui cu lux de amănunte modul brutal în care a fost ucis Ioan Luchian Mihalea în noaptea de 29 noiembrie 1993, în apartamentul său din București. Crima a fost planificată de agresori, dar modul în care a fost executată arată un amestec de calcul și improvizație, iar anchetatorii au identificat rapid mai multe probe importante la fața locului.
Consiliul Județean Prahova și ADI „Ținutul vinului” lansează prima ediție a Zilei Naționale a Vinului Românesc„Au venit de acasă hotărâți să îl omoare”
„Presa atunci avea putere mare, mai ales pe hârtie, nu existau atâtea televiziuni, dar ziarele erau într-o veselie. Am avut și am întâmpinat și probleme din partea presei. Se știe clar orientarea lui sexuală, el figura în evidențele miliției, adică era prins în razii, pe la wc-urile de la operă și pe unde se mai ardea, la universitate, pe unde se mai adunau fusese de multe ori găsit.
Am crezut că s-a dat la pedofilie și a prins vreun părinte de veste. Pe toți i-am verificat atunci. Dar, atunci s-a aflat oficial de orientarea lui sexuală și s-a vorbit foarte mult. Înainte nu se știa. Știam noi. Am fost printre primii care a ajuns la cercetarea locului faptei. Primul ajungea cel care era la cazuri, sau cel de serviciu de la secție. A fost ștrangulat cu cablu de alimentare de la un video și cu cablu de la telefonul fix. Dar, fusese omorât cu altceva, cu un letcon, ciocan de lipit pe care îl încălzeai pe aragaz. Au venit de acasă hotărâți să îl omoare. Unul dintre ei era partenerul lui. Mă rog, era partener, dar cumva începuse să îl dea mai deoparte, că se plictisise.
Cu o noapte înainte s-a înregistrat, s-a filmat cu cel cu care a întreținut raporturi sexuale. I-am găsit caseta. Camera video nu mai era că au furat-o ei. Am găsit și personajul din noaptea anterioară. Am avut probe beton. Pe holul scării au deșurubat, doar au întors puțin neonul ca să fie întuneric, am găsit amprentele lor, după aceea au tăbărât peste el, l-au lovit cu ciocanul ăla până l-au făcut praf la cap și l-au tras în sufragerie, că toată chestia asta s-a întâmplat cumva pe holul de la intrare și s-au mai dus puțin în bucătărie, după care l-au tras în casă. Dacă a mai mișcat un pic, atunci l-au zugrumat, dar cu piciorul pe piept au tras de cabluri. Cu bocancul respectiv călcase într-o baltă de sânge și a lăsat amprenta tălpii. A fost comisă prostește”, a povestit Dan Antonescu, în podcastul „Știi ce zic!”.
Primul suspect
Ulterior, comisarul a descris momentele tensionate ale reținerii primului suspect și descoperirea informațiilor care au ajutat anchetatorii să pună cap la cap întregul caz:
„Am făcut investigații și, la aproape 40 de zile de la momentul crimei, l-am luat pe primul. L-am luat de la metrou de la Eroilor, acolo lucra de noapte, la întreținerea metroului. L-am luat din vestiar, nu știam că este el, dar era unul dintre cei pe care nu îi identificasem din cercul lui. Atunci l-am găsit, l-am luat.
Aveam ceva idee care ar fi el. Îmi aduc aminte că mi-a zis în anchetă, după ce a recunoscut tot, mi-a zis: «Domne, ați fost cu geana pe mine tot peronul. O fracțiune de secundă dacă nu ați fi fost atent la mine, mă aruncam direct la șinele de tren și știam cum să fac să mă electrocutez». A vrut să se omoare atunci, când l-am luat, iar noi nu știam că este autor. Ajungem la birou, firesc faci percheziția corporală, nu știi cu ce ai de a face și A scos un pumn de pastiluțe, chiar avea și două tubulețe de diazepam. Și îl întreb ce-i cu astea. «Păi, nu mai pot să dorm». În mod normal, era de înțeles, pentru că lucra numai de noapte și îți dai tot metabolismul peste cap. Și am pus așa o întrebare aruncată la mișto aproape: «Dar de când nu mai poți tu să dormi?».
Și-a recunoscut fapta
«De vreo lună jumătate». Opa. El nu știa ce știm noi. El aflase că în mediile astea ale lor fuseseră foarte mulți audiați și după le-am dat drumul, că nu aveam de ce să îi reținem. Următoarea întrebare. Avea o geacă de, un fost coleg, Dumnezeu să-l ierte, spunea că avea geacă cu mâneci decapotabile, era cu mânecile detașabile, și îl întreb «Geaca asta de unde e?», «De la el», «Care el?», «De la Mihai». Și acum mi se face pielea de gâină.
M-am uitat la colegul meu, la Lucică, l-am rugat pe șofer: «Stai puțin cu el aici că trebuie să mergem să luăm ceva de mâncare». Am ieșit pe hol, mai aveam să țipăm de bucurie. Își luase fapta liniștit. Venim înapoi și Lucică aș toate au fost aproape la noroc aruncate, dar câteodată norocul ține și cu polițistul: «Și celălalt unde e?». Tot la mișto, că noi nu aveam de unde să știm că au fost doi. «E acasă. A fost ziua lui și s-a învoit, nu a venit la muncă». Âu, perfect. L-am sunat pe Nazat la ora 3 dimineața, a crezut că facem mișto de el. Și i-am zis «Mariane, vino că mergem la ăsta acasă. Acum!». A venit săracul, imediat”, a mai povestit Dan Antonescu.
„La ora 4 dimineața ajunsesem la gazda celui de al doilea”
Mai apoi, el a explicat modul în care a fost prins și cel de al doilea făptaș: „Ne-am dus. La ora 4 dimineața ajunsesem la gazda celui de al doilea. Ne-a zis că stă în gazda unui maestru. Am bătut ușor la ușă, a venit omul și îl întreb: «Unde e X?». «E în camera lui că în seara asta am chefuit și noi, a fost ziua lui». Perfect. «Da vedeți că încuie ușa, pe dinăuntru».
«Foarte bine, te duci acum și bați la ușă și țipi la el că a lăsat apa deschisă la baie și a inundat apartamentul». Așa a făcut. Când am auzit cheia în broască, atunci i s-a izbit ușa. Așa i-am găsit camera de luat vederi a lui Mihalea, am găsit-o lângă el, a recunoscut și el. Scopul a fost jaf. Fără discuții. Clar jaf. Asta au căutat ei, dar nu au știut unde își ține banii. Și avea mulți bani, le-am spus și lor. Erau într-o cutie unde ținea ciorapii nespălați”, a mai spus Dan Antonescu.
Ancheta și condamnările
Investigațiile au arătat că ucigașii erau doi tineri de 19 ani: Nelu Florian Gavrilă, cunoscut sub porecla „Bobița Neagră”, și prietenul său Ionel Păun. Amândoi au fost condamnați la închisoare pe viață.
Ani mai târziu, însă, în februarie 2015, Nelu Florian Gavrilă a părăsit penitenciarul după ce Judecătoria din Găești i-a aprobat cererea de eliberare condiționată, după 21 de ani de detenție. Partenerul său de crimă, Ionel Păun, a rămas în spatele gratiilor, comportamentul său violent față de alți deținuți ducând la respingerea cererii de eliberare.
Moștenirea lui Ioan Luchian Mihalea
În pofida sfârșitului său tragic, moștenirea artistică a lui Ioan Luchian Mihalea rămâne uriașă. El a fondat grupul vocal Song și corul Minisong, din care au făcut parte nume precum Alina Sorescu, Dana Rogoz și Gianina Corondan.
Grupurile sale au fost adevărate fenomene ale vremii, aducând pe scenă un aer de libertate și de bucurie. Costumele colorate, repertoriul divers și energia transmisă publicului au făcut din Song și Minisong repere ale muzicii ușoare românești. În 1989, Ioan Luchian Mihalea a mai pus bazele unui grup, „Bazar”, format în exclusivitate de elevi ai Şcolii Populare de Artă din Capitală.
