
Play-out-ul Ligii Naţionale de Baschet Masculin începe mâine atunci când și CSM Petrolul Ploiești va avea primul meci. Trupa ploieșteană va înftunta SCM Timișoara după sistemul „cel mai bun din 5 partide”. Prima înfruntare are la loc Arad deoarece fief-ul timișorenilor este ocupat astfel că galben-albaștrii pot profita de situație. În plus, Brkic și coechipierii săi au câștigat ultimele cinci partide consecutive așa că au moral pentru un nou succes. Se vor întâlni formaţiile care au încheiat Faza a II-a a campionatului – Grupa 11-18, pe poziţiile 4 şi 5 (14 şi 15).
Cele două echipe s-au întâlnit în sezonul regulat, fiecare reuşind să se impună pe teren propriu: Timişoara a câştigat cu 89-75, iar băieţii antrenați de Nemanja Tomic, Ionuț Ivan și Robert Munteanu s-au impus, în retur, cu 69-58. Întâlnirea de mâine, ora 18.00, va fi arbitrată de o brigadă alcătuită din Bogdan Podar (Cluj-Napoca), Sorin Drugău (Braşov) şi Vlad Potra (Cluj-Napoca), iar comisar din partea Federaţiei Române de Baschet va fi Radu Bucerzan (Timişoara).
Tot de la clubul municipal alte trei echipe de baschet au obținut tot atâtea succese în campionat. Echipa de baschet fete U18 a CSM Ploieşti a obţinut victoria cu numărul 11 a sezonului în faţa ocupantei ultimei trepte a podiumului, Olimpia Bucureşti. Găzduită de Sala „Olimpia”, întâlnirea a avut nevoie de prelungiri pentru stabilirea câştigătoarei, CSM-ul reuşind să se impună, în final cu 82-78! Lotul folosit de Loredana Munteanu şi Corina Savu în această partidă a fost următorul: A. Zane (25 puncte), I. Savu (23), K. Munteanu (16), A. Dulhaz (8), D. Iordăchescu (4), Cr. Grigore (4), N. Belhamra (2), C. Pîrvan, D. Păuşan, A. Dumitru, O. Sandu şi A. Apostolache.
Ce spunea Nicușor Dan, în 2016: Ne dorim un Parlament care ‘să nu fie autist’
Trupa de fete se menţine pe poziţia secundă a clasamentului şi mai are programate două partide până la finalul Fazei I a campionatului: vineri, 19 aprilie, de la ora 15:00, restanţa de la Sepsi şi duminică, 21 aprilie, derby-ul din Capitală, cu Dan Dacian Bucureşti. Colegii de sub panou au câștigat lejer ambele întâlniri disputate, în week-end, în ,,Olimpia”.
Băieţii pregătiţi de Ionuţ Ivan şi Cristi Trandafir au trecut de SCM 2 Timişoara, 87-57, iar a doua zi s-au impus în disputa cu CSM 2 Târgu Jiu: 90-70! Următoarea partidă a echipei secunde este programată tot pe teren propriu, duminică, 21 aprilie, în compania celor de la Vâlcea 1924.
Editorial/ 6 MOTIVE pentru care niciun PSD-ist adevarat nu-l poate vota pe Nicusor Dan
CSM Petrolul 2 Ploieşti – SCM 2 Timişoara 87-57 (19-7, 34-12, 15-19, 19-19)
CSM Petrolul 2 Ploieşti: L. Diaconescu (16 puncte), T. Pîrvu (12), R. Pătraru (9), A. Suciu (8), R. Mihalache (8), R. Popa (8), R. Movileanu (6), A. Velcea (6), D. Raşoga (6), D. Rogozanu (5), Al. Dimov (2) şi P. Voiculescu (1).
CSM Petrolul 2 Ploieşti – CSM 2 Târgu Jiu 90-70 (26-12, 23-14, 17-19, 24-25)
CSM Petrolul 2 Ploieşti: R. Pătraru (18 puncte, 6×3), L. Diaconescu (18), Al. Dimov (14, 4×3), R. Popa (13, 3×3), T. Pîrvu (12, 2×3), A. Velcea (5, 1×3), V. Borcan (5, 1×3), A. Suciu (3, 1×3) şi D. Rogozanu (2).