
Apar detalii tulburătoare despre moartea lui Ciprian, în America. Tânărul și-a pierdut viața cu doar o zi înainte să se întoarcă acasă, în România, unde familia îl aștepta cu nerăbdare. Familia lui este cutremurată de vestea pe care a primit-o.
Moartea lui Ciprian a fost un șoc imens pentru familia lui. În loc să se bucure de revenirea lui în România, apropiații lui sunt cutremurați de moartea lui și se chinuie să strângă bani pentru a-l repatriat din Statele Unite ale Americii.
Cum a murit Ciprian, tânărul decedat în Statele Unite ale Americii
Ciprian Scrobotă avea 20 de ani și a plecat în Statele Unite ale Americii, cu programul Work and Travel. După luni întregi în care muncit și a stat departe de familie, tânărul urma să se întoarcă acasă, acolo unde familia lui era nerăbdătoare să îl revadă.
Cu o zi înainte de a zbura spre România, Ciprian Scrobotă a mers cu un grup de prieteni la un restaurant, aproape de râul Wisconsin. După ce au luat masa au ieșit pe terasă, iar Ciprian Scrobotă s-a dezechilibrat și a căzut în apă.
Băiatul a suferit răni foarte grave la cap. La fața locului a ajuns un echipaj de medici, însă nimeni nu a mai putut să îl salveze. Ciprian Scrobotă a fost declarat decedat, în cele din urmă.
CFR Cluj a transmis un mesaj dureros
Echipa CFR Cluj a transmis un mesaj de regret după moartea lui Ciprian Scrobotă. Tânărul era foarte apreciat pentru talentul său la fotbal și avea un viitor promițător. Familia lui trece prin cele mai cutremurătoare momente.




Nicușor Dan aruncă bomba despre epoca Kovesi: „S-au făcut abuzuri la DNA!” Sunt vizate și dosarele celebre din Prahova?
Consilierul local Mihai Apostolache (România în Acțiune) i-a cerut oficial demisia primarului Mihai Polițeanu
Ordin de Prefect: „Război” total împotriva balastierelor ilegale din Prahova. Daniel Nicodim trimite controalele în teren!






