Întâlnirea dintre liderii PNL, PSD, UDMR și USR de la Palatul Victoria s-a încheiat, iar liderii partidelor proeuropene au făcut primul pas pe drumul spre reducerea aparatului statului. Au decis că în viitorul Guvern vor fi mai puține ministere.
Mă reclami, te dau afară. Iulian Barbu, primarul PNL din Scorțeni, scapă de funcționarii incomozi
Deja începe să se contureze, într-o primă fază, viitorul Guvern. Vor fi 16 ministere în loc de 18, din informațiile Digi24.
Ar urma să dispară Ministerul Familiei, înființat în 2021, atunci când s-au pus bazele coaliției PSD-PNL-UDMR, și la acea vreme a fost condus de Gabriela Firea. Au existat voci care spuneau că ar fi fost creat special pentru aceasta.
De asemenea, Ministerul Energiei va fi comasat cu Ministerul Economiei.
S-a discutat și despre problema secretarilor și subsecretarilor de stat, pentru că numărul acestora a ajuns la un nivel record. S-a discutat să se mai taie câtea posturi, dar nu au ajuns clar la o cifră. Dar s-a decis că fiecare minister va avea un singur secretar general și un singur secretar general adjunct, în condițiile în care la unele ministere erau mai mulți secretari generali adjuncți.




Cui îi e frică de activistul civic Gerard Georgescu și care sunt motivele pentru care Polițeanu îl vrea eliminat?
Mihai Apostolache (România în Acțiune) critică dur prioritățile taberei Polițeanu: Parada LGBT din Capitală, preferată în detrimentul copiilor cu dizabilități din Ploiești


