Cum se vede prețul roșiilor românești de cele două părți ale tarabei. Producători: „Pentru noi, e mic, pentru consumatori, mare. De la 1 iunie vor fi 5 lei”

Cum se vede prețul roșiilor românești de cele două părți ale tarabei. Producători: „Pentru noi, e mic, pentru consumatori, mare. De la 1 iunie vor fi 5 lei”

Acuzați că prețul legumelor și fructelor românești este foarte mare, producătorii se apără și spun că li s-au scumpit masiv materiile prime necesare pentru producție. Aceștia mai arată că este normal ca prețurile să fie mai mari pentru produsele care nu sunt de sezon, deoarece se investește mai multă energie în producția acestora.

O nouă plângere pe numele „paraditorilor” Onea şi Răileanu! Inspecția Judiciară cerceteaza modul în care i-a fost fabricat dosarul Anei Maria Pătru

Presa a scris că primele tomate românești costau 65 de lei la începutul lunii aprilie, în vreme ce primele cireșe erau oferite la 150 de lei kilogramul, devenind ținta glumelor pe internet.

Surse PhOnline.ro/ PSD şi PNL anunță azi comasarea alegerilor şi liste comune la europarlamentare şi locale

Acum, un kilogram de roșii din Belgia costă 11 lei la Mega Image, în vreme ce aceeași cantitate de tomate, dar din Turcia, este 9 lei kilogramul la Auchan, conform site-urilor celor doi retaileri alimentari.

Sondaj CURS/ Românii vor comasarea alegerilor. PSD conduce detaşat. PNL coboară la egalitate cu AUR

Cristian Rusu, președintele Asociației Naționale a Producătorilor de Legume în Sere, Solarii și Câmp (LEGROM), spune că este normal ca primele recolte să ajungă pe piață la prețuri mai mari, iar acestea să scadă pe măsură ce producția crește. Rusu consideră că prețurile actuale nu sunt mari.

„Ce înseamnă preț mare? Este 7-8 lei kilogramul de roșii la piață și în medie 10 lei kilogramul. Ca orice trufanda de primăvară, în acest sezon sunt mai scumpe. Să ne aducem aminte că primele roșii erau 50-60 de lei pe kilogram acum câteva săptămâni. Dar dacă există 2-3 nebuni care dau atât pe un kilogram de roșii… Nu există o bursă a roșiilor”, explică acesta pentru Libertatea.

Scumpiri la combustibili, pesticide, îngrășăminte

Șeful LEGROM precizează că fermierii se confruntă la rândul lor cu scumpirea utilităților și a materiilor prime.

„Ni s-au scumpit combustibilii, pesticidele, îngrășămintea, toate s-au scumpit. An de an este același fenomen. Peste o săptămână, de la 1 iunie, când o să apară mai mulți producători cu solarii pe piață, prețul va scădea la 5 lei kilogramul. Din punctul de vedere al consumatorului, prețul este mare, din punctul de vedere al producătorului, este mic”, a spus acesta.

Sfaturi pentru consumatori

Legumicultorul are câteva sfaturi economice pentru populație.

„Eu dacă aș fi consumator nu aș da atâta. Aș aștepta să treacă ceva timp și s-ar ieftini, pentru că producătorii nu pot sta cu marfa pe tarabă să li se strice. Și atunci s-ar ieftini imediat. Este o lecție de economie de bază, de educație civică. Problema este că a scăzut nivelul de trai din cauza inflației și acum toate prețurile ni se par mari”, conchide acesta.

România a consemnat anul trecut o inflație de 16,4%, în vreme ce în 2021 a fost de 8,2%, conform datelor Institutului Național de Statistică (INS).

 

Ai informatii despre un consumator/dealer de droguri? Trimite-ne detaliile si vom transmite sesizarea organelor abilitate! Asiguram anonimatul tuturor cititorilor nostri! Click aici!

    Ai o informație care poate deveni ştire?
    Scrie-ne pe WhatsApp sau Telegram: 0726.080.191