
Fanii Petrolului se roagă ca echipa favorită să meargă la fel de bine așa cum a facut-o în cantonamentul din Slovenia. Fotbaliștii de la Petrolul Ploiești au câștigat trei din cele patru teste și nu au primit nici un gol! Gicu Grozav și colegii săi au terminat cu o victorie stagiul de pregătire după ce au învins Spartak Trnava cu scorul de 1-0. Unicul gol a fost marcat de mijlocașul finlandez Tommi Jyry, în prima repriză. Principalul Liviu Ciobotariu a trimis în teren un prim 11 care ar putea fi foarte apropiat de cel din partidele oficiale: Bălbărău – Ricardinho, Roche, Prce, Marian – Jyry,Mateiu, Keita, V. Gheorghe – Grozav, Doumtsios. Pe parcursul meciului au mai intrat: Stănică, Hanca, Boțogan, D.Radu și D.Ilie.

Cu o zi în urmă, Petrolul a mai reușit o victorie, de data aceasta în fața echipei albaneze Vllaznia Shkoder. Golurile petroliștilor, ambele tot în prima repriză, au fost marcate de Kostas Doumtsios și Denis Radu. În acest joc, formația ploieșteană a arătat că și-a găsit un nou executant de lovituri libere. Este vorba despre mijlocașul Ioan Tolea care a trimis de două ori mingea în transversală, în urma unor execuții bătute foarte bine. Pentru că aveau meci și a doua zi, Ciobotariu și colegii din staff au folosit o altă formulă de joc: Krell (70 Jercălău) – Stănică, Roche (46 Constantinescu), Pătrașcu – Ludewig (85 Bădic), Boțogan (85 Manolache), Doukansy (60 Dumitrache, 70 Paraschiv), D. Radu – Hanca (80 Bucur), Tolea (70 Răducan) – Doumtsios (46 D. Ilie).

După acest test, antrenorul Liviu Ciobotariu a declarat pentru FCP TV că este foarte important faptul că jucătorii nu s-au accidentat:,,Conteaza foarte mult faptul ca nu avem nici un jucator accidentat. Sunt un antrenor venit recent la echipa si ma bucur ca jucatorii au inteles foarte repede metodele mele de antrenament, atat tactic cat si fizic. Pana la startul campionatului mai avem cateva zile astfel ca mai este timp sa ne punem la punct si mai bine.”, a declarat Ciobotariu pentru FCP TV.

După ultima verificare lotul Petrolului va pleca spre Viena pentru ca băieții să facă cumpărături pentru ei dar și pentru cei dragi, dar și să înnopteze, înainte ca vineri dimineață să decoleze spre casă. Sursa:fcpetrolul.ro




Trei școli din Ploiești primesc imprimante 3D profesionale prin proiectul ECOLAB 3D – Laboratorul Reciclării




