Dacă e miercuri, e Belgia!

Dacă e miercuri, e Belgia!

Începând de miercuri selecționerul Edward Iordănescu pregătește în formulă completă înfruntarea cu Belgia. După succesul memorabil cu Ucraina o parte din jucători au urmat un program de refacere la hotel, iar cealaltă parte s-a antrenat normal. De azi, Edi Iordănescu i-a îndemnat pe băieți să uite victoria cu Ucraina și să fie concentrați pe disputa cu belgienii. În acest sens, antrenorul României a avut un mesaj pentru toată suflarea tricoloră, postat de frf.ro:

“Înainte de orice, vreau să vă mulțumesc, dragi suporteri români, pentru sprijinul incredibil pe care l-ați oferit echipei naționale și prin care am obținut o victorie extraordinară în meciul de debut la EURO 2024. Cuvintele chiar sunt prea puține acum ca să îmi exprim întreaga recunoștință. Din tribune, de acasă și din fiecare colț al lumii, am simțit cum prin afecțiunea voastră devenim toți o singură inimă luptătoare, din prima secundă și până la capăt!

Crimă cu premeditare! Ploieştenii, ucişi de marii poluatori sub privirile nepăsătoare ale autorităților plătite SĂ TACĂ! CAMPANIE Phonline.ro şi Observatorulph.ro

În același timp, vreau să mulțumesc jurnaliștilor români pentru aprecieri dar, mai ales, pentru contribuția lor la o atmosferă în jurul echipei naționale în care am putut pregăti optim meciul cu Ucraina și de care ne bucurăm în toate aceste zile la EURO 2024.
Îmi doresc să transmit acest mesaj azi pentru că ne-am bucurat toți, cu toată ființa, de entuziasmul produs prin victoria cu Ucraina. Am fost fericiți pentru că ne-am îndeplinit o primă parte din misiune, făcând fericiți milioane de români.

Primarul Volosevici a dispus depunerea celui de al doilea proiect cu finanțare europeană pentru creșterea eficienței energetice a CET Brazi

Dar, de acum, avem nevoie de echilibru.

Teroare în Păuleşti! Un urs umblă nestingherit prin comună, în timp ce primarul „Tudorică” îşi vede liniştit de concediu

Am avut nevoie de mult mai mult decât am arătat în preliminarii ca să învingem Ucraina. Și am reușit asta. Acum, avem nevoie de mult mai mult decât am arătat cu Ucraina pentru a lupta în meciul cu Belgia și a obține ceea ce ne dorim. Așadar, e nevoie de calm și echilibru. Trebuie să fim ponderați ca să putem rămâne conectați și inteligenți, cu o luciditate realistă care să ne protejeze resursele de orice fel înaintea acestui al doilea meci din grupă.

Fac acest apel și pentru că venim după un adevărat carusel de emoții în receptare trăit doar la extreme. De la starea dinaintea preliminariilor, la euforia calificării din postura de echipă neînvinsă și câștigătoare de grupă. Apoi, la reacțiile diametral opuse de după amicalele dinaintea turneului final. Acum, după 3-0 cu Ucraina, riscăm să ne fixăm în altă extremă. Și nu cred că drumul cel bun e unul al extremelor. Niciodată și nicăieri!

Tot ce am obținut împreună până acum s-a făcut plecând de la realism. Am fost realiști cu limitele noastre, ni le-am asumat curajos ca să ni le putem depăși. Și am făcut-o! O dată în calificări, încă o dată cu Ucraina. E un apel personal: acum, trebuie să fim iarăși realiști. Ca să le depășim din nou, în fața unui adversar extrem de valoros și rănit după 0-1 cu Slovacia.

Și am convingerea că le vom depăși iar! Prin echilibru, prin disciplina muncii și sacrificiul care ne caracterizează, prin spiritul de luptă neîncetată pentru fiecare bucată de teren, din prima secundă și până la capăt!

Echilibrați, uniți și cu tot sufletul pe teren, până la capăt!”

Sursa:frf.ro

Ai o informație care poate deveni ştire?
Scrie-ne pe WhatsApp sau Telegram: 0726.080.191