
INGREDIENTE
1 cutie cu iaurt grecesc (400 g)
1 cutie mascarpone (250 g)
70 g zahăr pudră
1/2 pliculeț gelatină (5 g)
1 banană
pișcoturi din comerț
compot prune
30 g ciocolată (ornamente de ciocolată)
pudră de roșcove sau cacao pentru decor
Portii: 10 Timp de preparare: sub 30 minute
MOD DE PREPARARE RETETA Desert prajitura rapida cu iaurt si banana:
Amesteci o cutie de iaurt grecesc cu una de mascarpone. Adaugi zahărul și mixezi. Hidratezi gelatina în 50 ml de compot de prune pentru 10 minute, iar apoi o încălzești pe baie de aburi. O lași să se răcească puțin și o amesteci cu o lingură din crema de iaurt, apoi o adaugi peste restul cremei și amesteci ușor până când se omogenizează compoziția.
Adaugi ornamente de ciocolată (eu nu am avut ornamente de ciocolată și am rupt bucățele de ciocolată) și amesteci ușor. Pregătești o tavă (23 x 10cm) și o tapetezi cu folie alimentară.
Însiropezi câteva pișcoturi cu compot de prune (sau oricare alt fel de compot), le așezi în tavă, torni jumătate din cremă și așezi pe mijloc banana întreagă (curățată). Torni restul de cremă și așezi deasupra câteva pișcoturi, însiropate. Lași tava în frigider pentru câteva ore.
Scoți din formă prăjitura și pudrezi cu pudră de roșcove sau cacao.
sursa: www.bucataras.ro




Jos labele de pe IJP Prahova! Deputatul USR de care n-a auzit nimeni, Felix Bulearcă, a trecut de la teleshopping cu „nasuri electronice” la grija subită pentru Poliție
Alianța pentru Drepturile Omului din România a depus plângere prealabilă la Consiliul Local Ploiești pentru revocarea HCL nr. 148/2026 privind contractul MOL
Plouă în stațiile „inteligente” de zeci de mii de euro! În curând, băncile și panourile vor ajunge la gunoi






