DIICOT a spart o rețea de traficanți care vindeau droguri elevilor din Ploieşti

DIICOT a spart o rețea de traficanți care vindeau droguri elevilor din Ploieşti

Percheziții la traficanții de droguri din Prahova și Dâmbovița. Drogurile erau vândute inclusiv elevilor unor unități de învățământ din Ploiești.

Mădălina Lupea, disperată să-şi ascundă problemele cu legea! A cerut Curții de Apel să-i treacă numele „la secret”. Instanța a refuzat solicitarea!

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Ploiești, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Ploiești, efectuează, miercuri, 10 percheziții domiciliare, în județele Prahova și Dâmbovița, într-o cauză penală privind săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și mare risc, deținere de droguri de risc și mare risc, fără drept, pentru consum propriu și punerea la dispoziţie, cu ştiinţă, cu orice titlu, a unei locuinţe sau a unui local ori a oricărui alt loc amenajat, în care are acces publicul, pentru consumul ilicit de droguri ori tolerarea consumului ilicit în asemenea locuri.

Nanu şi Volosevici, în dialog cu sute de ploieşteni din cartierele Muzicanți şi Bereasca

Potrivit anchetatorilor, din materialul probator administrat în cauză a reieșit faptul că mai multe persoane ar fi deținut și comercializat, în mod repetat, diferite cantități de droguri, inclusiv către minori, elevi ai unor unități de învățământ, din municipiul Ploiești.

În atenția Poliției Prahova/ „3000 de cetățeni au obținut ilegal domiciliu sau viză de flotant în Câmpina!”

De asemenea, una dintre persoanele cercetate ar fi organizat periodic, la domiciliul său, petreceri private, unde ar oferi invitaților (printre care și minori) pentru consum, diferite tipuri de droguri de risc și de mare risc.

Audierile se vor desfășura la sediul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Ploiești.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale din Poliţia Române.

Acțiunea beneficiază de sprijinul jandarmilor din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi „Matei Basarab” din Ploiești.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Ai o informație care poate deveni ştire?
Scrie-ne pe WhatsApp sau Telegram: 0726.080.191