Din elevă olimpică a ajuns consumatoare de heroină. Georgiana, mărturie tulburătoare despre cum i-au distrus drogurile viața

Din elevă olimpică a ajuns consumatoare de heroină. Georgiana, mărturie tulburătoare despre cum i-au distrus drogurile viața

Poveste cutremurătoare a unei tinere care din elevă olimpică a ajuns consumatoare de heroină. Georgiana a intrat în lumea distrugătoare a drogurilor când avea 17 ani, rezultate excepționale la școală și toată viața înainte.

Ludovic Orban sare la gâtul lui Iulian Dumitrescu, preşedintele PNL Prahova: “Nesimțire sfidătoare!”

Timp de 8 ani totul s-a schimbat, iar viața ei a fost măcinată de stupefiante. Ajunsese să vândă tot din casa părinților și vorbește despre sevraj ca despre cele mai cumplite dureri pe care le-a îndurat vreodată. Acum este omul care luptă să salveze tineri dependenți.

Ioana Neagu, umilita public de liberali acum 4 ani, s-a inscris in PNL inaintea alegerilor

Georgiana a consumat pentru prima dată droguri la 17 ani. Totul a început la o petrecere, din curiozitate și din dorința de a se integra în anturaj. Au urmat 8 ani de dependență și o viață distrusă.

Primarul PNL „Tudorică”, de la Păuleşti, şi-a pus ginerele candidat la Primăria Blejoi, tot din partea PNL

„De la eleva, studenta, în era prima, cu cele mai bune rezultate – eu tot timpul, și la liceu, și în generală, am fost o elevă olimpică, o elevă premiantă, adică aveam țeluri pentru viitor, aveam perspectivă – acum se vedea clar, la școala sanitară, că îmi scăzuseră rezultatele, nu mă mai puteam concentra, chiar la unul dintre cursuri, când l-au chemat, în cele din urmă, pe tatăl meu la școală, am căzut cu capul pe bancă și am adormit acolo”, își începe povestea Georgiana Drăgan. Odată dependența instalată, Georgiana a căutat noi metode să facă rost de droguri.

„Am avut și ghinionul ca prietena mea cea mai bună să fie fiica unui cadru medical din București, motiv pentru care putea face rost foarte ușor de rețete. Bineînțeles, fără ca mama ei să știe, rețete pe care noi le completam cu pastile despre care știam că dau un efect halocinogen”, povestește ea. A sperat că dragostea o poate salva, dar primul băiat de care s-a îndrăgostit a târât-o și mai mult în lumea drogurilor. Au început să consume împreună substanțe și mai puternice. Georgiana povestește unul dintre cele mai cumplite momente:

„Pentru că el avea mai mulți bani la vremea respectivă, mergea și cumpăra. Cum mă trezeam totul era pregătit, doar să ma droghez… Și după trei săptămâni ne-am trezit într-o dimineață și niciunul nu mai avea bani în ziua respectivă și atunci mi-am dat seama că sunt în sevraj. Eu auzisem despre sevraj, în limbajul toxicomanilor se zice „răuri” și sevrajul cred că este cea mai dureroasă chestie pe care o poți experimenta. Cel puțin eu nu am experimentat durere fizică mai mare decât sevrajul de heroină”.

Ca să facă rost de bani, Georgiana a trecut de la consumul de droguri la alte infracțiuni. A început să fure. Mai întâi ce a găsit prin casă. „Până la punctul în care furasem tot din casă, mașină de spălat, televizor, electrocasnice, orice bun de valoare, nu mai aveam absolut nimic. Aveam datorii la întreținere, noi toți, ca familie”, spune Georgiana.

Când nu a mai avut ce să vândă din casă, Georgiana a început să fure din magazine. A adunat 20 de dosare penale. La ani distanță de cea mai neagră perioadă a vieții ei, Georgiana este acum sprijin pentru tinerii care se luptă cu dependența de stupefiante. Ce o șochează cel mai mult este vârsta la care copiii încep să consume droguri.

„Ne sună părinți disperați, care au fete, eu știu, am avut fete în program de 13 ani, cu 2 ani de consum de droguri. O fată de 15 ani, cu 4 ani de consum de droguri, inclusiv ajunsă la consum de heroină”, spune Georgiana. Cele mai recente date ale Agenției Naționale Antidrog arată că vârsta la care copiii încep să consume droguri a scăzut la 13 ani.

Ai o informație care poate deveni ştire?
Scrie-ne pe WhatsApp sau Telegram: 0726.080.191