
După o luptă îndelungată și nemiloasă cu boala, actrița Dana Tapalagă s-a stins din viață la doar 57 de ani. Vestea morții sale a îndurerat profund familia, colegii de breaslă și pe toți cei care au avut privilegiul de a o cunoaște.
Considerată una dintre cele mai apreciate și respectate actrițe ale scenei botoșănene, Dana Tapalagă lasă în urmă o carieră impresionantă și un gol greu de umplut în lumea teatrului. Decesul a fost anunțat pe rețelele de socializare de regizorul Adrian Roman, printr-un mesaj emoționant.
„«Să ții minte că și atunci când nu o să mai fiu, te voi iubi».
Dana a plecat. În seara asta.
Sfârșitul nu-i aici, nu-i așa, Dana?”, a scris regizorul Adrian Roman pe Facebook.
S-a stins din viață Dana Tapalagă
Dana Tapalagă a intrat în atenția publicului larg odată cu apariția în filmul „După dealuri”, regizat de Cristian Mungiu, producție recompensată cu numeroase premii internaționale, inclusiv la Festivalul de Film de la Cannes. La scurt timp după succesul acestui proiect, în 2014, actrița a primit diagnosticul de cancer, o veste care avea să-i schimbe complet viața, potrivit
Ani la rând, artista a luptat cu boala, fără să-și piardă speranța. În ultima perioadă a fost internată la Spitalul Universitar de Urgență București, unde s-a stins din viață, după ce a luptat până în ultima clipă. De-a lungul suferinței sale, colegii, prietenii și admiratorii s-au mobilizat pentru a-i fi alături, organizând campanii de strângere de fonduri care să o ajute să urmeze tratamentele necesare. Din păcate, în ciuda tuturor eforturilor, viața sa nu a mai putut fi salvată.
Mai multe pentru tine
Cine a fost Dana Tapalagă
Chiar și după ce a aflat diagnosticul crunt, Dana Tapalagă nu a renunțat la marea sa pasiune. A continuat să urce pe scenă ori de câte ori starea de sănătate i-a permis, demonstrând o forță și o dăruire remarcabile.
Drumul său în lumea teatrului a început încă din 1987, înainte de a urma cursurile unei facultăți de profil, când a pășit pentru prima dată pe scena Teatrului „Mihai Eminescu” din Botoșani. Mai târziu, în 1994, a absolvit Academia de Teatru și Film din București, iar de-a lungul carierei a interpretat numeroase roluri care i-au adus aprecierea publicului și a criticilor.
Debutul în cinematografie a avut loc în 1995, în filmul „Confesiune”, regizat de Marius Șoptereanu. Pe lângă activitatea din teatru și film, Dana Tapalagă și-a pus amprenta și în domeniul voice-over-ului, împrumutându-și vocea pentru reclame, documentare și personaje din filme și desene animate, demonstrându-și astfel versatilitatea artistică.




VIDEO: O seară de poveste. Finala CM 2026 s-a văzut la Consiliul Județean. Președintele Virgil Nanu, alături de ploieșteni
BREAKING NEWS | Ploile torențiale lovesc Prahova! Trafic BLOCAT pe DN1, acumulări masive de apă la Comarnic și Nistorești. Situația se agravează în tot județul
Emil Drăgănescu, administratorul public al județului Prahova, acuză Guvernul de lipsă de implicare după inundații: „Niciun ministru nu a venit printre oameni”





