
De 47 de ani, solistul Ionuț Petrescu, fiul fostei bucătărese a regretatului Ion Dolănescu, se tot zbate să afle numele tatălui său. Cine este, de fapt? Ionuț Petrescu ne-a vorbit, exclusiv pentru Click!, despre drama prin care trece, despre aceste gânduri, care nu-i dau
Ionuț Petrescu: „Nu cer avere, nu cer bani, nu caut bogății trecătoare…”
Se spunea, la un moment dat, că Ionuț Petrescu ar fi fiul nelegitim al lui Ion Dolănescu, în casa căruia, de altfel, și locuise, alături de mamă, mai bine de 15 ani. Altcineva a menționat că ar fi de fapt băiatul unui bărbat care ar fi lucrat în primărie. Care este, de fapt, adevărul?
„Mă rog lui Dumnezeu, cu toată ființa mea, cu fiecare gând și fiecare bătaie a inimii mele, să mi se arate adevărul, să se lumineze sufletul meu obosit de atâta așteptare și de atâtea întrebări fără răspuns.
De ani și ani trăiesc cu un gol pe care nimic nu-l poate umple. Nu cer avere, nu cer bani, nu caut bogății trecătoare. Nu pentru lume mă zbat, ci pentru liniștea sufletului meu. Pentru acea pace pe care doar adevărul o poate aduce”, a menționat el, exclusiv pentru Click!
„Mă rog ca sufletul meu să nu mai rătăcească în întunericul necunoscutului”
Speră să afle adevărul și cu ajutorul credinței:
„Și tot ce îmi doresc este să știu cine este tatăl meu. Nu din curiozitate, nu din dorință de câștig, ci dintr-o nevoie adâncă, care mă macină în tăcere…Mă rog să vină acea zi în care să nu mai simt lipsa, în care să nu mai port întrebarea asta ca pe o povară. Mă rog pentru adevăr, pentru lumină, pentru liniște.
Pentru ca sufletul meu să nu mai rătăcească în întunericul necunoscutului. Doamne, dacă există un răspuns, arată-mi-l! Dacă există un drum, călăuzește-mă! Și dacă există un adevăr ascuns, ajută-mă să-l primesc, oricât de greu ar fi. Pentru că, uneori, nu avem nevoie de nimic altceva în lume… decât de liniștea sufletului nostru”, ni s-a mai confesat el, exclusiv pentru Click!
„Pe certificatul de naștere, la numele tatălui, este trasă o linie”
Ionuț Petrescu, solist de muzică populară, e supărat că mama lui, Flori, a luat cu ea în mormânt acest secret, care continuă să îl macine, de atâta amar de vreme:
„Cine este omul al cărui nume nu l-am putut rosti niciodată cu certitudine? Am crescut cu această lipsă. Pe certificatul meu de naștere, la numele tatălui, este doar o dungă, este trasă o linie. O linie simplă, dar mai grea decât orice cuvânt.
Mai multe pentru tine
O linie care spune totul și, în același timp, nu spune nimic. Am întrebat. Am căutat. Am sperat. Dar mama mea a plecat cu acest adevăr în suflet. Poate a avut un legământ tăcut — un jurământ nevăzut — să ducă acest secret cu ea până în mormânt. Și l-a dus. Iar tăcerea ei a devenit ecoul care mă urmărește și astăzi. Iar alți oameni poate au știut”, a mai precizat artistul.
Ionuț Petrescu a fost răsfățat de Ion Dolănescu: „Îmi dădea sfaturi, era un om blând, grijuliu”
Ionuț Petrescu merge adesea la mormântul lui Ion Dolănescu, din Cimitirul Bellu:
„Când locuiam în casa lui, Ion Dolănescu îmi dădea sfaturi, era un om blând, grijuliu, avea încredere să mănânce numai din mâna mamei. N-am să-l uit niciodată, merg adesea la cimitir, îi fac curat, îi aprind lumânări, am grijă de mormânt, în semn de respect!”, a mai menționat Ionuț Petrescu, exclusiv pentru Click!




Oficial! Miniștrii PSD și-au depus demisiile: „Din acest moment, premierul nu mai are sprijinul unei majorităţi parlamentare” / Cine sunt cei șase miniștri PSD care pleacă din Executiv
Gura Vadului, prima stațiune oenoturistică din România! Dezvoltarea Prahovei, prioritate pentru Virgil Nanu
Miniștrii PSD își vor depune demisiile la ora 14. Social-democrații ies oficial din guvernul condus de Ilie Bolojan






