
Vacanţa în ţara noastră s-a terminat tragic pentru un turist israelian care a căzut ieri cu snowmobilul într-un pârâu din Azuga. Cu toate încercările medicilor, bărbatul şi-a pierdut viaţa. Chiar dacă purta cască de protecţie, rănile la cap i-au fost fatale.
Totul s-a întâmplat ieri, în a doua parte a zilei. Turistul israelian în vârstă de 28 de ani a închiriat snowmobilul de la un centru din Azuga. Era însoţit de un ghid, iar în grup mai erau alţi doi turişti.
Ghidul susţine că i-a atras atenţia de mai multe ori victimei asupra faptului că viteza cu care manevrează vehiculul este prea mare şi că nu poate controla eficient direcţia de deplasare.
Tânărul israelian şi-a dat ultima suflare la spital
La un moment dat, în zona Valea Azuga, turistul a pierdut controlul snowmobilului, s-a răsturnat cu acest utilaj în albia râului, a încercat să sară de pe vehicul, dar a fost lovit grav.
„Accident grav petrecut pe Valea Azugii. Un turist străin a sărit cu snowmobilul în albia pârâului, suferind mai multe traumatisme, cel mai grav fiind un traumatism cranian, deşi acesta purta cască”, a informat marţi Salvamont Prahova.
În momentul în care au ajuns la el salvatorii, tânărul nu mai era conştient. A fost preluat de urgenţă şi a ajuns la spital, unde, din păcate, medicii nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viaţa.




Subprefectul Robert Lungu, acțiune antidrog în școlile din Prahova: „Nu e suficient să le spunem copiilor să se ferească. Trebuie să le explicăm de ce!”
Parbrizarii au împânzit din nou intersecțiile din Ploiești! Se doarme la Poliția Locală și în Primărie?
Virgil Nanu continuă investițiile în energie verde: 20 de localități din Prahova vor reduce cheltuielile cu energia electrică




