Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a transmis un mesaj video clujenilor în care îi atenţionează să aibă „mare grijă” ce vor face duminică, la alegeri, ca să nu se piardă banii europeni pentru centura metropolitană. „Alţi bani nu am şi să nu mă trimiteţi la Putin, la Moscova, să-mi dea bani de centură, că nu mă duc”, le transmite Emil Boc.
„Dragi clujeni, să vă spun o veste bună. Luni, am semnat la Bucureşti contractul legat de realizarea centurii metropolitane a Clujului, care ne va ajuta să scăpăm de aglomeraţia din trafic de la Cluj. E vorba de un contract de peste 1,1 miliarde de euro, bani de la Comisia Europeană. S-avem mare grijă ce facem duminică la alegeri, să nu pierdem banii europeni pentru centura metropolitană a Clujului, că alti bani nu am şi să nu mă trimiteţi la Putin la Moscova să-mi dea bani de centură, că nu mă duc! Şi dacă m-aş duce, tot nu mi-ar da, că nu are şi chiar dacă ar avea, tot nu ne-ar da! Că ei sunt obişnuiţi să ia, nu să dea”, afirmă primarul Clujului, Emil Boc, într-un mesaj video postat pe pagina sa de Facebook.
Boc aminteşte că în 1812 ruşii „au luat Basarabia”, apoi „au luat tezaurul şi nu l-au dat înapoi”.
„Acum Putin vrea Ucraina, mâine cine stie ce mai vrea să ne ia, dar e adevărat că ne-au dat 50 de ani de comunism. Cei de la Uniunea Europeană te invită la ei acasă, te primesc în casă şi pe deasupra te şi omenesc cu fonduri europene pentru infrastructură ca să-ţi modernizezi ţara şi oraşele”, afirmă Boc.
Primarul Clujului adaugă că acest lucru se întmplă chiar dacă unii mai „înjură din când în când”, aşa cum îl înjură şi pe el, „câteodată”, chiar dacă, spune el, se străduieşte să facă tot ceea ce poate şi ţine de sine.
„Ştiu că unii zâmbiţi, iar alţii mă-njuraţi, dar eu unul vă zic ce-a zis mama către mine: Să nu ziceţi că nu v-am spus. Îi serioasă treaba, s-aveţi grijă duminică, faceţi un calcul bun, eu îl susţin pe primarul matematician. Dumnezeu să vă dea şi dumneavoastră gândul cel bun. Doamne-Ajută!”, încheie Emil Boc mesajul.
Primul tur al alegerilor a fost câştigat, în judeţul Cluj, de Nicuşor Dan, care a obţinut peste 35% dintre voturile electoratului, urmat de George Simion, cu aproape 28% dintre voturi şi de Crin Antonescu (21,12% dintre voturi), acest judeţ fiind, de altfel, singurul din ţară unde Dan s-a clasat pe primul loc.




BREAKING NEWS DE SECOL XXI: Primăria Ploiești a realizat imposibilul! S-au trasat trei linii cu var la Catedrală, pe banii altora! Plecăciuni!
Crin Antonescu îl atacă direct pe Ilie Bolojan: „Un premier care a eșuat”. Ce spune fostul lider PNL despre actuala clasă politică
PERICOL IMINENT/ Podul de la Gara de Sud – la un pas de o tragedie de proporții. Primarul Polițeanu: „Nu sunt bani!”


