Recomandări video

Loading videos...

Eric Roberts, entuziasmat la finalul vizitei în România: „Dacă mă mai chemați, mai vin!”

Eric Roberts, entuziasmat la finalul vizitei în România: „Dacă mă mai chemați, mai vin!”

Actorul american Eric Roberts a petrecut patru zile pe tărâm românesc, zile pe care spune că nu le va uita niciodată. Iată ce mesaj a transmis românilor înainte de plecarea în America. 

Întâlnire neașteptată în Vinerea Mare: Virgil Nanu și Nicușor Dan s-au întâlnit la slujba de la Mănăstirea Cornu

Adus în România de Oana și Eduard Irimia ( I Succes), actorul american Eric Roberts (69 de ani) a fost plimbat în aceste zile prin București ( luni și joi), dar și prin Constanța și Mamaia (vineri și sâmbătă). Peste tot a întâlnit români ospitalieri și primitori care s-au înghesuit să facă poze cu el. La Fabrica de eugenii de la Constanța, fratele Juliei Roberts a făcut furori printre românce fiind ovaționat de acestea mai ceva ca Petre Roman pe vremuri la APACA.

PLÂNGÂ(ND), #REZIȘTII MONITORUL CITEAU – Game over: în Monitorul Oficial au fost publicate decretele de numire în funcții a noilor șefi ai PICCJ, DNA și DIICOT. După decizia lui Nicușor Dan de a numi la conducerea marilor parchete procurorii propuși de ministrul Justiției Radu Marinescu, poți jura că pentru adepții #rezist-USR viața nu mai are nicun rost

Sâmbătă seara, actorul american a petrecut toată noaptea la Loft Mamaia, după care duminică dimineața a părăsit în mare formă România. 

Cel mai bun comentariu făcut de Crin Antonescu: „Există posibilitatea ca mulți membri ai haitei să turbeze”

La finalul celei de-a doua vizite ale sale, actorul american Eric Roberts a transmis un mesaj emoționant pentru români, promițându-le că va reveni cu prima ocazie pe pământ românesc. 

„Dragi români, am petrecut de minune în București. Am fost în toată lumea asta, dar aceasta a fost cea mai frumoasă călătorie pe care am făcut-o în viața mea. Serios vorbesc!

Am mâncat în cele mai bune restaurante, am fost în cele mai frumoase locuri, am fost la mare, am mers pe plajă. A fost incredibil! O să vin din nou, dacă mă mai chemați!”, a transmis acesta românilor.

Născut la 18 aprilie 1956 în Biloxi, Mississippi (SUA), Eric Roberts este un celebru actor american de teatru și film. Eric este fratele mai mare al Juliei Roberts și al Lisei Roberts Gillan.

Actorul american, cu o carieră de aproape patru decenii și peste 700 de producții la activ, este cunoscut pentru rolurile sale din filme celebre precum: The Dark Knight (2008), The Expendables (2010) și Inherent Vice (2014).

Video PHonline.ro

Loading...
Ai o informație care poate deveni ştire?
Scrie-ne pe WhatsApp sau Telegram: 0734.908.468