Eșec la 39 de puncte diferență!

Eșec la 39 de puncte diferență!

Fanii echipei de baschet CSM BBA Petrolul au venit la meciul cu SCM Craiova optimiști că echipa favorită poate reuși primul succes în noul sezon din LNBM. Măcar prin prisma poziției din clasament înaintea duelului: CSM ultimul loc, iar SCM, penultimul. Numai că oamenii prezenți la Sala Olimpia au văzut cum baschetbaliștii Petrolului au făcut față doar primul sfert. După care, “leii” din Bănie s-au dezlănțuit și au ajuns să bată Ploieștiul la 39 de puncte diferență!

Poate alta era soarta meciului sau măcar diferența era mai mică dacă Peter Kiss și Andrija Matic, accidentați, puteau juca. Un debut bun a avut DJ Laster, autor a 17 puncte, secondat de tânărul David Rașoga, 12 puncte. În schimb, georgianul Tsartsidze nu a reușit nici măcar un punct. De partea cealaltă, Craiova s-a prezentat cu şase baschetbalişti străini, un altul naturalizat (Giordan Watson) şi doi români experimentaţi pentru Liga Naţională: Marcu Badiu şi David Vida.

CSM Petrolul – SCM U Craiova 57-96 (24-20, 8-27, 13-25, 12-24). Pentru echipa ploieșteană au jucat: D. Laster (17 puncte, 3×3), D. Raşoga (12, 4×3), D. Stuckey Jr. (8, 1×3), L. Diaconescu (8), V. Corpodean (7, 1×3), C. Dinu (5, 1×3), Tsartsidze, T. Pîrvu, R. Pătraru şi V. Negoiţescu. Nici majoretele de la Eclipse Dancers, venite în premieră ;i care au animat atmosfera, nu s-au putut bucura de un succes al gazdelor. Pentru echipa antrenată de Nemanja Matic urmează meciul din etapa a 7-a, de la FC Argeş, programat sâmbătă, 2 noiembrie, începând cu ora 19:00, în „Piteşti Arena”. Următoarea partidă de pe teren propriu va avea loc vineri, 8 noiembrie, de la ora 19:00, în compania celor de la CSM Galaţi.

Cine va conduce cele mai importante 3 Comsii din Primăria Ploieşti: Buget, Patrimoniu şi Urbanism

Ai o informație care poate deveni ştire?
Scrie-ne pe WhatsApp sau Telegram: 0726.080.191