
Uneori îți vine să spui că Petrolul nici nu trebuie să mai joace la Arad deoarece e clar că va pierde. A făcut-o pentru a patra oară consecutiv pe arena „Francisc Neuman” acolo unde formația ploieșteană a eșuat din cauza unei combinații frustrante: ghinion+joc slab sau invers.
Golul lui Irobiso din prima repriză anulat de VAR după ce mingea i-a mângâiat cotul. Atunci când te arbitrează Istvan Kovacs să te aștepți să nu te ierte mai ales după făcătura care i s-a făcut, sezonul trecut, la meciul de la CFR Cluj. Apoi, reluarea lui Gicu Grozav, în finalul primei reprize. Balonul trimis de căpitan a fost prins pe linia porții de portarul Aradului. Un mix între neșansă și execuție greșită deoarece dacă Grozav reușea să plaseze mingea, Petrolul intra în avantaj la pauză.
După pauză, au venit golurile, iar primul îi aparține veteranului Paul Papp care l-a scăpat din marcaj pe Poulolo iar acesta nu a iertat. UTA nu ne-a iertat nici de golul doi, marcat de Zsori. Mijlocașul ungur a profitat de degringolada petrolistă la care s-a mai adăugat un pic de ghinion, mingea a ajuns la el după ce s-a strecurat printre picioarele petroliste. Antrenorul Mehmet Topal a făcut schimbări, însă Răducan jr. nu are tehnica lui taică-su deși seniorul are școală privată cu accent pe tehnică individuală, Bratu a șutat puțin pe lîngă, iar Irobiso a mai irosit o șansă de a reintra în meci.
Un meci în care veteranii Petrolului au jucat slab, un meci în care Jyry nu a fost în stare să dea o centrare bună în careul advers, dar și un meci în care s-a văzut că neamțul Ludewig poate fi o soluție bună pe dreapta în condițiile în care, din cauza epuizării în mai multe meciuri, portughezul Ricardinho este în scădere de formă. După joc, principalul Topal și-a asumat eșecul cerându-le scuze fanilor pentru o nouă prestație slabă:”Vreau să îmi cer scuze în numele echipei faţă de suporterii noştri. Au avut o deplasare lungă pentru echipă şi nu avem nici o scuză. Dacă cineva trebuie să dea socoteală, acela sunt eu.
Jucătorii au făcut tot ce au putut. Trebuie să ne revenim, să ne adunăm, pentru că în clasament suntem într-o situaţie grea. Nu avem nimic decât să câştigăm următoarele meciuri. Dacă nu ne vor mai susţine suporterii o să fie o mare problemă pentru echipă. Ştiu că e greu, dar avem nevoie de sprijinul suporterilor.”, a spus Topal pentru Prima Sport 1, la finalul partidei.
Finalul play-out-ului a devenit unul cardiac pentru Petrolul și fanii săi deoarece mai are doar două puncte avans față de Botoșani, ocupanta locului 13, primul care duce la baraj. Meciul următor, cel de luni, 12 mai, cu Oțelul Galați, de pe „Ilie Oană” (ora 18.00), are o importanță capitală: liniște versus haos! Sursa foto: fcpetrolul.ro/alexandra fechete