Este fără precedent. Ce a lovit Israelul în timpul atacului masiv lansat de Iran

Este fără precedent. Ce a lovit Israelul în timpul atacului masiv lansat de Iran

Israelul pregătește o ripostă dură după ce, marți seara, a fost ținta unui amplu atac cu rachete balistice lansat de Iran.

Agresoarea Radu Elena a păcălit Poliția? S-a lăudat pe Facebook cu vandalizarea unui sediu de partid, după ce polițiştilor le-a spus că regretă fapta!

Scuturile antirachetă israeliene și avioanele de luptă, ajutate de distrugătoarele americane din regiune, au interceptat cea mai mare parte a celor 180 de rachete iraniene lansate în două valuri.

PNL consideră că America nu este un partener de încredere pentru România. Siegfried Mureşan îl atacă pe Trump Jr.

Teheranul a anunțat că a atacat Israelul – pentru prima oară – cu rachete hipersonice Fatah. Armata israeliană insistă că atacul s-a soldat cu doi răniți ușor, deși a recunoscut că unele proiectile și-au atins ținta.

Trump jr., reacție pe Twitter (X) după decizia CCR: „Încă o tentativă soroşistă/marxistă de a anula voința alegătorilor! Ea (Lasconi) va pierde alegerile şi ei o ştiu”!

Din primele informații, o clădire din nordul Tel Aviv-ului, o bază militară și o școală au suferit daune. Casa Albă a catalogat atacul ca fiind „ineficient”, iar cabinetul de securitate israelian dezbate modalități prin care poate riposta.

Sirenele au început să răsune îndelung pe tot cuprinsul teritoriului israelian, puțin după ora locală 19. Sisteme israeliene antirachetă au intrat în acțiune şi au interceptat rachetele iraniene deasupra Tel Aviv-ului și Ierusalimului.

Oamenii au primit mesaje pe telefon, prin care au fost îndemnați să se îndrepte de urgență spre cel mai apropiat adăpost.

Daniel Hagari, purtătorul de cuvânt al armatei israeliene: „Dragi cetățeni, în urmă cu puțin timp, Iranul a lansat un atac cu rachete asupra Israelului. Trebuie să fiți vigilenți și să respectați indicațiile primite.”

Avioanele de luptă israeliene au intervenit pentru a intercepta rachetele iraniene deasupra sudului Siriei. Au fost de asemenea interceptări în spațiul aerian al Iordaniei. Iar Joe Biden le-a cerut forțelor armate americane staționate în regiune să intervină în sprijinul Israelului.

Unele proiectile pare că și-au atins totuși ținta. A fost surprins în imagini momentul în care mai multe proiectile lovesc solul aproape de baza aeriană Nevatim, din centrul Israelului.

O altă rachetă, ori bucăți dintr-o rachetă interceptată, au căzut lângă un mall din Tel Aviv. Un alt proiectil a distrus clădirea unei școli, în sudul Israelului.

Localnic: „Dumnezeule, trebuie să părăsim acoperișul. Rachetele lovesc chiar lângă noi. Trebuie să intrăm.”

Jurnaliștii străini care transmiteau de la fața locului s-au adăpostit de urgență când au început să răsune exploziile.

Potrivit primelor estimări, Iranul a lansat în jur de 180 de rachete balistice de la mai multe baze militare din țară. Teheranul a declarat triumfător că 80% dintre proiectile au lovit teritoriul israelian. În Iran, anunțul a fost primit cu urale pe străzi.

Tel Aviv-ul insistă că nu au fost înregistrați morți și că numai două persoane – lovite de resturi de rachetă – au suferit răni ușoare. Un palestinian a fost ucis după ce o rachetă iraniană a lovit o localitate din Cisiordania.

Gardienii Revoluției din Iran a declarat că atacul reprezintă riposta la asasinarea, vinerea trecută, a liderului Hezbollah, Hassan Nasrallah, într-un bombardament care a vizat Beirutul. Teheranul a avertizat că orice răspuns militar va antrena o altă „lovitură puternică” asupra Israelului.

Articol recomandat de

”O dorință veche!” Andrei Rațiu dă lovitura! Spaniolii au anunțat că fundașul român este aproape de transferul carierei

Ai o informație care poate deveni ştire?
Scrie-ne pe WhatsApp sau Telegram: 0726.080.191