
Expoziția Internațională de Apărare Partner 2025 s-a deschis la Belgrad. România, reprezentată de Uzina Mecanică Plopeni
VIDEO. Vocea străzii: Ce te enervează cel mai tare la Ploiești?
La Belgrad a debutat astăzi cea de-a XII-a ediție a expoziției internaționale Partner–International Defense Exhibition 2025, găzduită de Belgrad Fair. Evenimentul reunește lideri politici și militari, companii din industria de apărare și tehnologie militară, producători de echipamente și reprezentanți ai mediului de afaceri inovator, constituind un punct de referință pentru acest sector în Europa de Sud-Est.
Pe parcursul a patru zile, între 23 și 26 septembrie, expoziția va oferi un cadru de dialog și cooperare, favorizând schimbul de experiență și stabilirea de noi parteneriate strategice. Discuțiile se axează pe obiectivele de consolidare a apărării colective și pe adaptarea industriilor de profil la provocările actuale de securitate.
Grupul Ferrucio din Prahova face un hotel în podgoria Boldeşti Scăieni, investiţie de 2,5 mil. euro
România este prezentă la eveniment prin Compania Națională ROMARM și filialele sale, inclusiv Uzina Mecanică Plopeni, principal furnizor de echipamente militare, muniție și servicii de mentenanță, cu activitate pe peste 50 de piețe internaționale din Europa, America de Nord și de Sud, Asia și Africa.
„Standul nostru aduce în prim-plan produse rezultate din eforturi constante de cercetare și dezvoltare, menite să sprijine angajamentele României în industria de apărare. Vor fi prezentate muniții de artilerie de 20 mm, 30 mm și 152 mm, precum și piese forjate – corpuri de bombe și proiectile”, a precizat directorul general al Uzinei Mecanice Plopeni, Tiberiu Pîrvu, cu o zi înaintea deschiderii expoziției.
Cu o tradiție îndelungată și o reputație solidă în domeniul apărării, Uzina Mecanică Plopeni are astfel prilejul de a demonstra, în fața delegațiilor oficiale și a potențialilor parteneri internaționali, nivelul tehnologic al produselor sale, fiabilitatea și precizia acestora, precum și capacitatea de a se alinia constant la cele mai noi standarde și cerințe ale pieței.




Primarul Vlad Oprea cere reguli mai corecte pentru finanțarea orașelor, la discuțiile despre bugetul pe 2026






