
Constantin Budescu, fotbalistul Petrolului, are favorite din America de Sud la Campionatul Mondial din Qatar. Budescu a declarat că Brazilia și Argentina sunt naționalele preferate la acest turneu final, însă la ce surprize sunt totul este posibil. Mijlocașul de 33 de ani, care tocmai a aflat că are de primit 2 milioane de euro de la Al-Shabab în urma deciziei de la TAS, a fost invitat, împreună cu cei doi băieți ai săi, de impresara Liubliana Nedelcu să efectueze tragerea la sorți pentru un turneu dedicat celor mici care se va desfășura în decembrie.
Cu ocazia evenimentului “Budi” și-a adus aminte cu nostalgie că atunci când era mic juca la orice turneu, unul dintre cele preferate fiind Cupa ,,Moș Crăciun”:,,Favoritele mele la Campionatul Mondial sunt Brazilia și Argentina. Totuși, am văzut cu toții ce surprize sunt astfel că se poate întâmpla orice. Este un sentiment plăcut și mă bucur că am putut participa la această tragere, mai ales că m-au ajutat și copii. Le urez baftă tuturor echipelor și cel mai bun să câștige. Când eram copil de-abia așteptam să joc fotbal, nu conta în ce anotimp era competiția, vroiam să joc și să câștig”, a declarat Budescu.
Petrolul, Rapidul, Farul sunt printre cele 40 de cluburi invitate la Buzău, în perioada 15-18 decembrie. Impresarul Liubliana Nedelcu este cea care organizează această întrecere. Cu ocazia tragerii la sorți, Liubliana a declarat că reprezintă trei fotbaliști care evoluează la Mondialul din Qatar:,,Vrem să facem o surpriză copiilor înaintea Crăciunului. Vor fi 40 de echipe și toți copiii prezenți la competiție vor primi cadouri de la Moș Crăciun, iar echipele câștigătoare vor primi trofee din partea personalităților din lumea fotbalului românesc. Vă dați seama că pentru cei mici va fi ceva deosebit să fie premiați de vedetele fotbalului nostru. De aceea l-am și invitat pe Budescu cu cei mici, cărora le mulțumesc, să efectueze tragerea la sorți. Am trei jucători prezenți la Mondialul din Qatar și mă bucur mult pentru ei. Tunisianul Laidouni, de la Voluntari, și camerunezii Castelletto și Hongla”.
Impresarul îl reprezintă și pe fundașul central al Petrolului, Marian Huja, despre care spune că are o ofertă din Ligue 2:,,Sper să ne înțelegem cu clubul Petrolul în privința lui Huja. El este important pentru echipă de aceea nu poate pleca în orice condiți, însă apreciez atitudinea celor de la Petrolul. Acum două săptămâni Huja a semnat prelungirea contractului pe o perioadă de doi ani și avem o înțelegere cu oficialii clubului cum că dacă oferta va fi bună în primul rând pentru fotbalist atunci putem demara negocierile în Franța”, a mai declarat Liubliana.