Fermierii, loviti de o noua directiva europeana. Hipermarketurile sustin ca „romanul vrea pret, nu calitate!”

Fermierii, loviti de o noua directiva europeana. Hipermarketurile sustin ca „romanul vrea pret, nu calitate!”

Directiva europeană privind practicile comerciale neloiale dintre întreprinderi în cadrul lanțului de aprovizionare agricol și alimentar a fost aplicată în România cu doi ani întârziere și cu amendamente împotriva producătorilor români. Reprezentanții fermierilor spun că lobby-ul făcut de hipermarketuri este atât de puternic, încât au ajuns să aibă consultanți în partidele politice și în ministere, iar producătorii români nu au cum să se lupte cu așa ceva.

Se îngroaşă gluma! Gheorghe Sîrbu a plecat din PNL şi candidează la Primăria Ploieşti din partidul SOS, al Dianei Şoşoacă

După doi ani de întârziere de la data limită, România a reușit abia ieri, în ședința de Guvern, să finalizeze legislația împotriva practicilor comerciale neloiale ale hipermarketurilor în relația cu producătorii. Evident, la presiunea multinaționalelor, legea a ieșit net în favoarea acestora, astfel că s-a decis introducerea în lege a taxelor impuse de hipermarketuri, prevedere care nu există în Directiva europeană. Conducerea Federației Naționale Pro Agro ne spune că s-a plecat cu două proiecte de lege, unul de la Camera Deputaților, altul de la Senat, și că s-a pierdut foarte mult timp încă de la început, plus că nu se decideau cine trebuie să aplice, Ministerul Agriculturii sau Consiliul Concurenței. În plus, dezbaterile și discuțiile au fost foarte aprinse și îndelungate între reprezentanții producătorilor români, procesatorilor și retailerilor. ”Directiva europeană a venit cu termene mai proaste de plată pentru fermierii români, decât ce aveam noi în legislație, cu 30 până la 60 de zile, față de 14 zile. Noi ne-am bătut foarte mult să scoatem taxele pe care ni le impuneau hipermarketurile și supermarketurile. O taxă este modalitatea post-vânzare prin care cumpărătorul îți diminuează prețul de achiziție. În momentul în care ai taxe în lege, inclusiv concurența între marile magazine se va regla din aceste taxe. Nu suntem mulțumiți de cum a ieșit legea, pentru că au rămas aceste taxe, chiar dacă s-au limitat la 25% din costul produsului. Culmea este că în Directiva europeană nu existau taxe, le-am introdus doar în România”, ne-a declarat Cristian Gavrilă, director executiv al Federației Naționale Pro Agro.

Primarul Volosevici: Elevii primesc mere stricate şi biscuiți „de carton” în programul „Cornul şi laptele” derulat prin Consiliul Județean. Am sesizat Prefectura Prahova

 

Aviz „paraditorilor”! Președinta CSM, mesaj tranșant pentru DNA: ‘Tentaţia exercitării discreţionare a puterii’ să fie ‘de domeniul trecutului’!

Lobby-ul a pătruns până la vârf

Ultima formă a legii s-a stabilit la nivel de coaliție de guvernare, susțin reprezentanții fermierilor, care arată că nu s-a schimbat nimic în bine pentru producătorii români și nici n-o să se schimbe. ”Nimeni nu-i protejează pe ai noștri. Lobby-ul făcut de hipermarketuri este atât de puternic încât a pătruns peste tot. Eu am lucrat la modificările legislative încă din 2016 pe acest subiect și am recunoscut, în observațiile primite de la vicepreședintele Comisiei de Agricultură din Camera Deputaților, limbajul corporatist al hipermarketurilor, deci veneau de la ei. Păi dacă vicepreședintele Comisiei pentru Agricultură, care e pus acolo să ne apere pe noi, face lobby pentru hipermarketuri, ce așteptări să mai avem?! Marii retaileri au consultanți în majoritatea partidelor politice, au consultanți care au fost secretari de stat sau sunt secretari de stat. Iar asta se întâmplă în toate domeniile, atât de mare este puterea multinaționalelor”, ne-a precizat directorul executiv al Pro Agro, Cristian Gavrilă.

 

Procesatorii, aceeași poziție ca a multinaționalelor

Fermierii se plâng că industria procesatoare din România are aceeași poziție față de producția primară ca a marilor retaileri. Adică preferă tot marfa din import, chiar dacă e de proastă calitate, pentru că e mai ieftină. ”Reprezentanții hipermarketurilor ne-au spus că românul vrea preț, nu calitate. Strategia lor de vânzare pe piața din România este de a oferi cel mai mic preț față de concurență. Fermierii mici și medii sunt foarte loviți, pentru că nu-și mai pot vinde marfa. La legume sunt mari probleme. Au apărut în România cooperative formate de tineri care au lucrat în agricultură prin țările UE. Au strâns o brumă de bani și s-au apucat de legumicultură. Au ajuns în Camera Deputaților și le-au spus prin ce trec, dar nu i-au băgat în seamă. Spuneau că s-au dus să-și vândă marfa la hipermarketuri, li s-a dat contractul și au plătit avocați să se uite pe acel contract. Și și-au dat seama că intrau în faliment înainte să-l semneze”, a mai afirmat Cristian Gavrilă, directorul executiv al Federației Naționale Pro Agro.

Ai o informație care poate deveni ştire?
Scrie-ne pe WhatsApp sau Telegram: 0726.080.191