
Finalul lunii ianuarie va găsi Petrolul Ploiești în Moldova. Mai précis la Galați acolo unde trupa antrenată de Florin Pîrvu va juca în etapa a 23-a din Superliga. Oțelul-Petrolul se va disputa sâmbătă, 27 ianuarie, de la ora 17:00, așa cum a anunțat Liga Profesionistă de Fotbal. Programul celorlalte meciuri ale rundei respective este următorul:
Vineri, 26 ianuarie
Ora 20.00 FC Farul Constanța – FC U Craiova 1948
Sâmbătă, 27 ianuarie
Ora 14.00 UTA Arad – Sepsi OSK Sf. Gheorghe
Ora 20.00 Dinamo București – FC Rapid 1923
Duminică, 28 ianuarie
Ora 14.00 FC Hermannstadt – FC Botoșani
Ora 17.00 Politehnica Iași – Universitatea Cluj
Ora 20.00 Universitatea Craiova – FCSB
Luni, 29 ianuarie
Ora 20.00 CFR 1907 Cluj – FC Voluntari

Până la jocul cu formația lui Dorinel Munteanu, gruparea petrolistă mai are disputa cu Dinamo, din 20 ianuarie, de pe teren propriu, dar și două teste în cantonamentul din Turcia. Astăzi, cu Debrecen VSC, locul 5 în prima ligă ungară, și mâine, cu o zi înainte de plecarea spre casă, ultimul test al acestei perioade, de la ora 16.00 (ora locală), cu echipa ucraineană Chernomorets Odessa. Din Lara, acolo unde este cantonată formația ploieșteană, a plecat Zoran Mitrov care își încearcă norocul la FC Botoșani în timp ce David Vraciu face același lucru la UTA Arad. Sursa foto:fcpetrolul.ro




Andrei Gușă, deputat AUR, reacție la postarea LGBT a consilierului primarului Polițeanu: „Dacă girează o astfel de abordare, devine incompatibil cu funcția de primar din punct de vedere moral și civilizațional”
PSD Ploiești se poziționează ferm împotriva unui marș LGBT. „Nu suntem de acord cu acest miting în municipiu”
Europarlamentarul AUR Adrian Axinia, reacție dură după declarațiile pro-LGBT din tabăra Polițeanu: „MNP este un partid surogat pentru USR. Ne vom opune categoric unei parade la Ploiești”






