
Flavia Mihășan a trecut recent printr-o intervenție chirurgicală la nivelul nasului, iar la trei săptămâni de la operație le-a arătat urmăritorilor cum decurge procesul de recuperare. Vedeta a vorbit deschis despre schimbarea prin care a trecut și despre problemele pe care le-a avut înainte de intervenție.
Însă, în timp ce Flavia Mihășan le explica fanilor cum se simte după operație, o simplă greșeală de exprimare a atras atenția lui Mircea Badea. Prezentatorul a remarcat imediat eroarea și a reacționat în stilul său caracteristic.
Ce greșeală a făcut Flavia Mihășan
La 21 de zile de la intervenție, Flavia Mihășan a publicat un videoclip în mediul online în care a vorbit despre perioada de recuperare și despre felul în care arată nasul său după operație. În timpul filmării, vedeta a folosit formularea „douăzeci și unu de zile”. Forma corectă este „douăzeci și una de zile”, deoarece substantivul „zi” este de genul feminin.
Greșeala nu a trecut neobservată de Mircea Badea. Realizatorul TV a preluat momentul și a făcut un comentariu ironic la adresa exprimării folosite de Flavia.
„Cum arată nasul? Problema e că zice «douăzeci și unu de zile». Și nu există operație pentru asta”, a fost reacția oferită de Mircea Badea în mediul online.
Prezentatorul este cunoscut pentru faptul că observă și comentează frecvent greșelile de exprimare sau de gramatică făcute în spațiul public, iar de această dată atenția sa s-a îndreptat către Flavia Mihășan.
De ce a ajuns Flavia Mihășan pe masa de operație
Mai multe pentru tine
Intervenția la nivelul nasului nu a fost făcută doar din considerente estetice. Flavia Mihășan a povestit că se confrunta de mai mulți ani cu probleme de respirație, care îi afectau inclusiv nivelul de energie.
Vedeta a mărturisit că s-a confruntat cu o deviație de sept și cu o disfuncție a valvei nazale. Deși și-a dorit de mult timp să rezolve problema, timp de aproximativ zece ani nu a avut curajul să facă pasul. În cele din urmă, Flavia a decis să se opereze și a ales să împărtășească experiența cu cei care o urmăresc în mediul online.
„În sfârșit am avut curajul să fac ceva ce îmi doresc de peste zece ani. M-am operat la nas. Chinuiala mea a durat o veșnicie. Aveam o deviație de sept foarte mare și o superbă disfuncție a valvei nazale. Adică, pe românește, mi se lipeau nările când respiram. Pur și simplu simțeam că n-am niciodată suficient de mult aer, iar asta mă obosea teribil”, a declarat Flavia Mihășan.




VIDEO/ Marile proiecte de infrastructură din Prahova: Virgiliu Nanu, explicații raportate la realitatea din teren
Deputatul AUR Andrei Gușă desființează administrația Polițeanu după scandalul ArtTown: „Ploieștiul are probleme cu spitalele și termoficarea, iar ei dezbat draci și capete de mort pe școli!”
În plină criză economică, Ministrul USR Irinel Darău anunță majorarea indemnizațiilor membrilor Consiliului de Administrație al IAR Brașov, de la 4.720 de lei la 20.400 de lei




