
„Furnicuțele”, emisiunea prezentată de Cătălin Măruță la Antena 1, a fost menționată în ediția spaniolă „El Hormiguero”, prezentată de Pablo Motos. Realizatorul a vorbit despre varianta românească și a difuzat imagini din show, afirmând că a devenit lider de audiență în România.
În ediția din 28 septembrie, înainte de a-i prezenta pe invitații serii, actorii Susana Abaitua și Maxi Iglesias, Pablo Motos a cerut echipei de producție să difuzeze secvențe din „Furnicuțele”. Prezentatorul spaniol le-a explicat telespectatorilor că formatul a ajuns și în România, unde este realizat în prezent de Cătălin Măruță.
„El Hormiguero din România a devenit liderul absolut al audiențelor. O să vă arăt un videoclip, pentru că este foarte interesant”, a spus Pablo Motos, înainte de prezentarea imaginilor.
Potrivit publicației La Razón, ediția spaniolă din acea seară a fost urmărită de de telespectatori, înregistrând o cotă de audiență de 12,8%.
Este „Furnicuțele” lider de audiență în România?
Afirmația prezentatorului spaniol nu reflectă însă în totalitate situația audiențelor din România. Potrivit datelor de măsurare, „Furnicuțele” se clasează, în general, pe locul al doilea în mediul urban și pe segmentul comercial, în timp ce la nivel național ocupă chiar poziția a treia.
Totuși, în ultima săptămână au existat ediții în care emisiunea a ajuns pe primul loc, fie la nivel urban, fie pe targetul comercial al Antenei 1, format din persoane cu vârste între 21 și 54 de ani, din mediul urban.
„El Hormiguero”, un format lansat în urmă cu 20 de ani
Emisiunea originală, „El Hormiguero” („Mușuroiul” ), a debutat pe 24 septembrie 2006, la postul spaniol Cuatro, fiind prezentată de Pablo Motos și produsă inițial de Gestmusic. În 2008, producția a fost preluată de compania „7 y Acción”, asociată prezentatorului.
Din 5 septembrie 2011, show-ul este difuzat de Antena 3 din Spania. Conceptul își are însă rădăcinile în emisiunea radio „No somos nadie” („Nu suntem nimeni”), realizată de Pablo Motos în 2002, la postul M80 Radio.
Într-un interviu acordat podcastului „Tengo un Plan”, prezentatorul a vorbit despre transformarea formatului de-a lungul anilor.
„La început erau artificii, iar acum este chirurgie”, a explicat acesta, referindu-se la schimbarea stilului emisiunii, potrivit
Dacă la început își propunea să realizeze „cel mai bun spectacol de la televizor”, acum spune că își dorește ca publicul să se simtă bine.
„Furnicuțele”, un proiect încercat de mai multe ori în România
Formatul a fost luat în calcul pentru televiziunea românească încă de acum aproximativ 15 ani. Prima încercare a avut loc la Antena 1, unde Mihai Morar și Daniel Buzdugan urmau să prezinte emisiunea, iar Răzvan Popescu și Flic, cunoscut și ca Domnul Rimă, ar fi interpretat furnicuțele. Deși a fost filmat un episod-pilot, acesta nu a mai fost difuzat.
Mai multe pentru tine
O a doua tentativă a avut loc în perioada 2018–2019, tot la Antena 1. Atunci, Andreas Petrescu și Radu Croitoru erau luați în calcul pentru rolurile furnicuțelor, iar Dan Negru a prezentat episodul-pilot. Au fost stabilite inclusiv filmări și posibili invitați, însă proiectul nu a ajuns pe post.
În cele din urmă, „Furnicuțele” a debutat pe 20 aprilie 2026, cu Denise Rifai în rolul de prezentatoare. Emanuel Bighe și Dan Frînculescu au devenit vocile personajelor Scamă și Blană. Din 7 septembrie, odată cu începerea celui de-al doilea sezon, Cătălin Măruță a preluat prezentarea emisiunii.




15 lei pe lună pentru locuri speciale de oprire. Consilierii AUR Alexandru Săraru și Anca Manu propun „Zone Delivery Food” în Ploiești
ZI DE FOC LA CONSILIUL LOCAL PLOIEȘTI: Zeci de proiecte pe masă și suplimentări de ultimă oră ale ordinii de zi
Imagini în EXCLUSIVITATE / Premieră pentru Ploiești: UMF „Carol Davila” își deschide oficial sediul la Palatul Culturii, în parteneriat cu CJ Prahova




