
Garda de Mediu Prahova a sancționat cu amendă în valoare de 40.000 lei o societate din Municipiul Ploiești ce desfășoară activitatea de fabricare a articolelor de îmbrăcăminte. În urma controlului, pe amplasamentul societății, s-au regăsit stocuri mari de deșeuri textile gestionate necorespunzător dar și alte stocuri de deșeuri rezultate din activitate.
Readucem în atenția operatorilor economici faptul că unitățile și întreprinderile care dețin și valorifică deșeuri, au obligația de a deține spații special amenajate pentru stocarea deșeurilor în condiții care să garanteze reducerea riscului pentru sănătatea umană și deteriorării calității mediului, să evite formarea de stocuri de deșeuri care urmează să fie valorificate, precum și de produse rezultate în urma valorificării și să adopte cele mai bune tehnici disponibile în domeniul valorificării deșeurilor.




Controale în brutării, spitale, farmacii și ansambluri rezidențiale din Prahova. Prefectul Cătălina Bozianu a dispus verificări până în aprilie 2027
Scandal în Consiliul Local Ploiești! Polițeanu cere 410.000 de lei pentru artificii, drone și spectacole. PSD acuză o nouă atribuire cu dedicație pentru Târgul de Crăciun




