
INGREDIENTE
250 grame de cus-cus
500 grame de ciuperci champignons
1 ceapă galbenă medie
5 căței de usturoi
1 roșie mare
ulei de floarea soarelui, pentru călit
sare
piper
oregano
1 vârf de cuțit de chilli (opțional)
boia de ardei dulce (opțional)
ierburi de grădină
50 grame de unt
pătrunjel tocat
Portii: 4 Timp de preparare: sub 30 minute
MOD DE PREPARARE RETETA Garnitura de cus-cus, cu ciuperci:
Se curăță ceapa și usturoiul, se spală, se taie mărunt și se călesc, în ulei suficient și la foc mic.
Se curăță ciupercile de pielițe și de lamele, se spală, se feliază și se adaugă în tigaie, peste legumele călite. Se prepară ciupercile la foc mic, până ce scade apa pe care o lasă.
Se spală roșia, se taie cubulețe și se adaugă în tigaie, peste: ciuperci, ceapă și usturoi. Se lasă la foc mic, până ce mai scade puțin apa lăsată de ciuperci și roșii, iar toate legumele sunt pătrunse.
Între timp se fierbe cus-cusul în apă cu sare, conform recomandărilor de pe ambalaj. Când este gata, se strecoară, se clătește și se lasă în strecurătoare, ca să se scurgă de apă.
Când legumele s-au pătruns la foc mic, se adaugă: sarea, piperul, oregano, chilli (sau boia de ardei dulce), ierburile de grădină și după ce se amestecă, se adaugă cus-cusul scurs de apă.
Se încălzește garnitura la foc mic, timp de 2-3 minute, în tigaia în care s-a topit untul, se presară pătrunjel tocat și se poate servi, alături de orice fel de friptură.
TIPS-URI
1.Nu prăjiți tare ceapa și usturoiul, ca să nu se ardă și să devină amare. Căliți-le doar puțin, în ulei suficient și la foc mic, ca să rămână dulci.
2.Ciupercile mature trebuie curățate de lamele, mai ales dacă sunt închise la culoare, ca să nu strice aspectul și gustul garniturii.
3.Pentru că cus-cusul s-a răcit la clătire, dar și pentru gustul bun, încălziți garnitura preparată, într-o tigaie în care s-a topit untul, timp de 2-3 minute.
4.Dacă doriți ca garnitura să fie iute, adăugați chilli (foarte puțin!), dacă nu, adăugați puțină boia de ardei dulce, după gust.
sursa: www.bucataras.ro