Patrick, fiul lui Cristian Cioacă și al Elodiei Ghinescu a ales să își schimbe numele de familie. Acest secret a fost dezvăluit pentru Click! chiar de bunica sa, Emilia Ghinescu, care nu și-a mai văzut nepotul din 2009.
Cristian Cioacă a fost eliberat, pe 22 august 2023, din închisoare, după aproape zece ani de detenție. Bărbatul a ajuns după gratii, deoarece este principalul suspect în ceea ce privește dispariția avocatei, Elodia Ghinescu, din noaptea de 29 spre 30 august 2007.
După ce și-a săvârșit o parte din pedeapsă, pentru că Cioacă inițial fusese condamnat la 15 ani și opt luni de închisoare, acesta s-a dus, cel mai probabil, la fiul și familia sa.
„Din câte am aflat, nepotul meu și-a schimbat numele de familie din Cioacă în Ene. Și cred că a făcut asta la insistențele familiei, nu că râdea cineva pe la școală de el. E băiat mare acum, are 18 ani, nu l-am mai căutat, că i-au băgat tot felul de prostii în cap dânșii despre mine și m-am retras eu”, a declarat pentru Click!, Emiliei Ghinescu.
Mister total
Multă lume se întreabă unde s-a dus Cristian Ciocă de nu îl găsește nimeni după eliberarea din penitenciar:
„Nu știu ce face Ciocă, după ce a ieșit din pușcărie nu m-a căutat deloc, dar nici nu mă așteptam să o facă. El s-a ascuns de mine imediat după acea noapte blestemată. Îl tot sunam și nu răspundea. Cred că i-a fost frică să nu spună vreun cuvânt greșit. Nici nu știu unde poate să fie acum. Din câte am înțeles a vândut casa de la Pitești, unde stătea, și probabil și-a cumpărat alta. Pentru mine acest om este un diavol”.
Click! spune
Elodia Ghinescu, avocata din Brașov, care a dispărut în noaptea de 28 spre 29 august 2007, a fost căsătorită cu polițistul Cristian Cioacă. Însă, dispariția femeii a fost înregistrată la Poliție abia pe data de 6 septembrie, după ce soțul său a ales să anunțe oamenii legii. Cazul Elodia – Cioacă a ajuns să fie imediat discutat de o lume întreagă, ținând prima pagină a ziarelor.