
Gimnastele de la CSM Ploiești au fost “all-around” la ediţia 2026 a FRGR Trophy, competiţie desfăşurată în Sala Polivalentă din Capitală. Adică au fost pe toate locurile podiumului de premiere reuşind să obţină 11 medalii: 5 de aur, 5 de argint şi una de bronz, precizează csmploiesti.ro. În competiţia FIG, senioarele Anisia Drăgan şi Elena Murărescu, componente ale ansamblului naţional, au obţinut locul 1 la exerciţiul cu 3 cercuri şi 2 perechi de măciuci, locul al 2-lea la exerciţiul cu 5 mingi şi locul 1 la all-around, cu 47.600.

Tot în această competiţie, Delia Stroe a obţinut medalia de aur cu echipa României, a ocupat locul al 5-lea la măciuci şi, deşi a ocupat locul al 2-lea la panglică nu a fost premiată din cauza faptului că pe primul loc a fost tot o româncă, Rebecca Ulvoczki, şi, conform regulamentului, o singură gimnastă din fiecare ţară poate urca pe podium.
În competiţia Non FIG, sportivele antrenate de Simona Puiu au urcat de 7 ori pe podiumul de premiere (2 de aur, 4 de argint şi 1 de bronz), rezultatele lor fiind următoarele:

Categoria Junioare
Ingrid Gavril – locul 2 la panglică, cu 17.550 şi locul 3 la cerc, cu 19.150
Categoria 11 ani, Nivel B
Teodora Avramescu – locul 1 la cerc, cu 18.000 şi locul 2 la minge, cu 16.650
Elena Diana Mincu – locul 4 atât la cerc, cu 14.950, cât şi la panglică, cu 14.550
Categoria 9 ani, Nivel B
Sofia Rupa – locul 2 la exerciţiu fără obiect, cu 16.050
Categoria 8 ani, Nivel C
Gabriela Puiu – locul 1 la exerciţiul cu coradă, cu 13.450 şi locul 2 la exerciţiul fără obiect, cu 13.150.

Următoarea competiţie pentru gimnasteler CSM este reprezentată de Campionatele Europene de la Varna (27-31 mai), la care echipa ploieșteană le va avea în delegaţia României pe componentele ansamblului naţional, Elena Murărescu şi Anisia Drăgan. Sursa: csmploiesti.ro/galerie foto (credit Ştefan Ghiţă şi Leonard Stroe)




Consiliul Concurenței anchetează firma familiei Papuc (Câmpina) bănuită de trucarea unor licitații pentru achiziția de microbuze pentru elevi. Împreună cu alte 2 firme, Aveuro ar fi organizat un „cartel” pentru a ține prețul sus
Virgil Nanu, mulțumit de primele zile de șantier la Câmpina: Se lucrează la consolidarea ieșirii spre DN1





