Grigore Leșe (70 de ani) se numără printre cei mai îndrăgiți interpreți de muzică tradițională românească. De curând, artistul și-a luat fanii prin surprindere cu o postare pe care a publicat-o pe conturile sale de socializare. Se pare că acesta a fost internat în spital pentru anumite investigații.
Grigore Leșe a cântat pe patul de spital
Grigore Leșe a publicat recent un filmuleț în care apare într-o unitate medicală, acolo unde a mers pentru a-și face câteva analize medicale. Potrivit mărturisirilor sale din social media, artistul pare să nu aibă nicio problemă de sănătate.
Mai mult, el susține că se simte foarte bine, lucru pe care și-l poate confirma prin intermediul cântatului. Astfel că, interpretul de muzică tradițională și-a luat fluierul în primire și a „horit” cu bucurie, după cum spune el.
„Cum știu când îs bine? Când pot cânta! Și când pot cânta și altora, să se vindece! Muzica vindecă! Sunt bine! Mulțumesc pentru gânduri! Am fost la o verificare medicală! Doctorii mi-au dat verde la horit!”, a scris Grigore Leșe pe pagina sa oficială de Facebook.
Cum au reacționat fanii lui Grigore Leșe
După ce au văzut postarea sa, fanii artistului au luat secțiunea de comentarii cu asalt și i-au urat numai gânduri bune. Ba mai mult, aceștia l-au felicitat pentru scurta reprezentație la fluier.
„Sănătate multă maestre, să vă dea Dumnezeu zile senine!”/ „Multă sănătate și Doamne ajută!”/ „Vă doresc multă sănătate. să puteți împlini tot ceea ce Dumnezeu v-a hărăzit să duceți la bun sfârșit pe acest pământ. Doamne ajută!/ „Multă sănătate, să ne cântați și să ne încântați cât Dumnezeu vă va ajuta!”, au fost doar câteva dintre comentariile internauților.
Grigore Leșe s-a confruntat cu probleme grave de sănătate în trecut
În urmă cu ceva timp, Grigore Leșe spunea că s-a confruntat cu mai multe probleme de sănătate, lucru care l-a determinat să renunțe la alcool definitiv, în urmă cu mai bine de 20 de ani.
„Nici măcar astăzi, de ziua mea, când am împlinit 69 de ani, nu mi-am permis să-mi încalc promisiunea făcută mie însumi, aceea că nu voi mai bea până când voi închide ochii! Capitolul acela e definitiv închis pentru mine.
Am în fiecare zi, în faţa ochilor, sticle cu horincă, de tot soiul. Am horincă de cireşe, de prune, de mere. Dar cum le-am primit, cândva, aşa sunt şi astăzi, neatinse. Le mai sărut, din când în când, şi apoi le pun la locul lor. Nu simt nevoia!”, mărturisea Grigore Leșe, potrivit Viva.
De asemenea, artistul a mai dezvăluit că a existat riscul să moară din cauza unor afecțiuni grave, lucru pe care i l-au confirmat chiar medicii săi.
„Eu m-am întâlnit deja cu moartea, anul trecut. Cel puţin asta mi-a zis unul dintre medicii cu care am discutat recent pe tema sănătăţii mele. A fost o chestie bizară, de scurt moment, asupra căreia nu voi insista prea mult”, preciza cântărețul.