Hotărârile ce vizează construirea unui pasaj subteran la Câmpina, contestate în instanță pentru nereguli grave

Hotărârile ce vizează construirea unui pasaj subteran la Câmpina, contestate în instanță pentru nereguli grave

Primarului Alin Moldoveanu și Consiliului Local li se cere revocarea acestora!

Crimă cu premeditare! Ploieştenii, ucişi de marii poluatori sub privirile nepăsătoare ale autorităților plătite SĂ TACĂ! CAMPANIE Phonline.ro şi Observatorulph.ro

După mai bine de doi ani de zile de controverse în mediile politice și administrative și în rândul societății civile, proiectele ce includ construirea unui pasaj subteran în centrul civic al Câmpinei, susținute de primarul Alin Moldoveanu, au primit, după cum se știe deja, votul favorabil al consilierilor locali în ședința legislativului din 18 mai. Ședința tensionată din 18 mai a Consiliului, care avea să dureze nu mai puțin de trei ore, a fost prezentată pe larg de publicația noastră atât în ediția tipărită, cât și online.

Primarul Volosevici a dispus depunerea celui de al doilea proiect cu finanțare europeană pentru creșterea eficienței energetice a CET Brazi

Vă reamintim că aleșii locali care și-au asumat, alături de primar, în numele întregii comunități acest proiect sunt:  Liviu Briciu și Cosmin Raț (POL), Roxana Gheorghe, Noemi Ionescu și Lorena Iordache (Partidul Verde), Dan Nica și Florin Marcu (PNL), independentul Costel Filip, Viorica Vane și Valentin Crețu (USR). Consilierii care au votat împotrivă ori s-au abținut de la vot au fost: Livia Lupu, Andrei Duran și Horațiu Zăgan (PSD), Aron Sabo și Marius Anghelescu (PMP), Liviu Davidescu (PRO România), Liviu Dumitrache și Adina Gârbăcică (USR). A lipsit de la ședință Bogdan Ene (PMP).

Teroare în Păuleşti! Un urs umblă nestingherit prin comună, în timp ce primarul „Tudorică” îşi vede liniştit de concediu

Astăzi, după 30 de zile de la decizia Consiliului Local de a vota favorabil proiectele de hotărâre ce includ și construirea unui pasaj subteran, două asociații civice locale cer Consiliului Local Câmpina și primarului Alin Moldoveanu revocarea acestora, invocând „nereguli grave” în cadrul unei plângeri prealabile ce cuprinde opt motive de nelegalitate. Plângerea urmează să fie înaintată și instanței de judecată.

Potrivit semnatarilor acesteia, hotărârile contestate sunt nelegale:

– in raport de inexistenta avizelor necesare potrivit legii

-in raport de incalcarea Avizului de principiu conditionat nr. 03/13.01.2022, al HIDRO PRAHOVA SA

– in raport de depasirea coeficientilor de utilizare a terenului (CUT) ce pot fi stabiliti prin PUZ

– in raport de incalcarea regimului de inaltime in zona de protectie a monumentelor istorice

– in raport de eliminarea mai multor spatii verzi din zona afectata de PUZ

– in raport de reglementarea prin PUZ a unor functiuni ce puteau fi reglementate doar prin PUG

– in raport de incalcarea PUG cu privire la modificarea si corectarea racordarilor stradale

– in raport de incalcarea dispozitiilor privind obligatia de consultare publica

<span;>„Am depus cerere de suspendare la instanța competentă, pentru că sunt grave nereguli procedurale în ceea ce privește proiectul ce include un pasaj subteran susținut de primarul Alin Moldoveanu și aliații săi. Ca reprezentant al Grupului de Inițiativă Locală aveam această obligație morală față de cei 6750 de semnatari ai Petiției „Spunem NU pasajului subteran”. Așteptăm decizia magistraților” – a declarat Marian Nistor, președintele Asociației pentru Câmpina.

Plângerea prealabilă formulată de Asociația Câmpina Curată și Asociația pentru Câmpina prin intermediul casei de avocatură Dragne & Asociații  poate fi citită integral AICI.

Ai o informație care poate deveni ştire?
Scrie-ne pe WhatsApp sau Telegram: 0726.080.191