
Astăzi, în centrul Ploieştiului, s-au desfășurat primele probe ale roții panoramice, care va fi atracția principală a Târgului de Crăciun.
Construcția impresionantă, cu o înălțime de 33 de metri, este aproape integral montată, iar specialiștii au început testarea luminilor decorative care vor transforma roata într-un adevărat spectacol vizual.
Probele au scos în evidență jocurile de lumini colorate, care vor înfrumuseța cerul nopților de iarnă și vor contribui la atmosfera de poveste a târgului.
„Suntem foarte mulțumiți de cum decurg lucrările și abia așteptăm să le oferim locuitorilor această experiență specială,” a declarat un reprezentant al Primăriei.
Târgul de Crăciun va începe oficial pe 30 noiembrie, iar roata panoramică este pregătită să devină punctul central de atracție pentru localnici și turiști.





Controale în brutării, spitale, farmacii și ansambluri rezidențiale din Prahova. Prefectul Cătălina Bozianu a dispus verificări până în aprilie 2027
Scandal în Consiliul Local Ploiești! Polițeanu cere 410.000 de lei pentru artificii, drone și spectacole. PSD acuză o nouă atribuire cu dedicație pentru Târgul de Crăciun
Subprefectul Robert Lungu, acțiune antidrog în școlile din Prahova: „Nu e suficient să le spunem copiilor să se ferească. Trebuie să le explicăm de ce!”




