Tribunalul București a respins miercuri, 17 decembrie, contestația depusă de Călin Georgescu împotriva deciziei primei instanțe de a rămâne sub control judiciar în dosarul în care este acuzat de propagandă legionară. Decizia este definitivă.
„Respinge ca nefondată contestația formulată de contestatorul inculpat GEORGESCU CĂLIN împotriva Încheierii din camera de consiliu din data de pronunțate de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Sectorului 1 București în dosarul nr. 24185/299/2025”, potrivit minutei Tribunalului București.
Instanța l-a mai obligat pe Călin Georgescu să plătească 300 de lei drept cheltuieli judiciare.
Tribunalul București a menținut, practic, decizia Judecătoriei Sectorului 1 din 12 decembrie. Călin Georgescu a fost plasat sub control judiciar în februarie.
Reamintim că fostul candidat la alegerile prezidențiale din 2024, Călin Georgescu, este trimis în judecată pentru infracțiunea de „promovarea, în public, a cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război, precum şi fapta de a promova, în public, idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, în formă continuată (5 acte materiale)”.
Anchetatorii notează în rechizitoriu că, în perioada 16 iunie 2020 – 16 mai 2025, în repetate rânduri (16 iunie 2020, luna septembrie 2020, 2 octombrie 2021, 1 septembrie 2024 şi 16 mai 2025), Călin Georgescu inculpatul a promovat în public, prin diverse mijloace, idei, concepţii şi doctrine fasciste, legionare şi xenofobe, precum:
- mobilizarea în masă a naţiunii în vederea regenerării şi renaşterii acesteia prin palingeneză – crearea omului nou, sub cupola misticismului creştin ortodox, inclusiv prin acceptarea implicită a folosirii unor mijloace violente; necesitatea emergenţei unui lider carismatic, predestinat şi autoritar, apt să pună în operă acest proces;
- glorificarea excesivă a trecutului istoric prin contrast cu situaţia prezentă, caracterizată de afectarea profundă a demnităţii comunităţii naţionale şi de plasarea acesteia în sfera statutului de victimă, ca urmare a acţiunilor unor inamici ai statului, artificial identificaţi sub forma unor actori statali externi;
- ultranaţionalismul populist având la bază un nucleu mitic creştin; cultul mareşalului Ion Antonescu, persoană condamnată definitiv pentru crime de război, elogiind persoana acestuia, prezentându-l drept erou naţional şi reproducând, prin imitaţie, aproape până la identitate, nu doar cuvintele, ci şi gesturile şi tonul vocii sale şi
- efectuând salutul legionar cu ocazia unui discurs susţinut în faţa unei mulţimi de protestatari la adresa restricţiilor impuse în contextul pandemiei de coronavirus, organizat în Piaţa Universităţii din Bucureşti, la data de 2 octombrie 2021.
Dosarul a trecut în urmă cu o săptămână de etapa camerei preliminare, însă decizia Judecătoriei Sectorului 1 nu a fost definitivă.
Reamintim că Georgescu mai este trimis în judecată într-un alt dosar, în care este acuzat, printre altele, de tentativă de lovitură de stat, alături de mercenarul Horațiu Potra.
Și acest dosar se află în etapa de cameră preliminară.




Șefa Curții de Apel, interviu exploziv la România TV. Liana Arsenie demască noi abuzuri în justiție, care pun în pericol independența judecătorilor: “Pot prezenta fapte și dovezi. Dincolo de așteptările mediatice sau politice, exercitarea acestor presiuni duce la slăbirea statului de drept”
Probleme în tabăra #Rezist din Justiție. 3 “eroi” din vitrina Recorder s-au încăierat. „Eroina” Raluca Moroșanu s-a plâns că „eroina” Panioglu a făcut-o „analfabetă”. Între ele, un judecător bătut: “asta înseamnă că trebuie să-mi dai cu dosarul in cap?!” Iată documentele
Prefectul Daniel Nicodim a convocat primarii din Prahova pentru stabilirea zonelor prioritare de biodiversitate




