Recomandări video

Loading videos...

Incendiu devastator intr-o gospodarie din comuna Berceni. Au ars 25 de porci si 5 pasari

Incendiu devastator intr-o gospodarie din comuna Berceni. Au ars 25 de porci si 5 pasari

Incendiul a izbucnit în jurul orei 3.30 și a cuprins anexe gospodărești din comuna Berceni. La locul indicat au fost mobilizate în primă fază 2 autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD.

VIDEO: În #PloieștiulCelViu, viața nu are prioritate. Nepăsarea administrației Polițeanu, letală pentru o femeie omorâtă pe trecerea pentru pietoni

La sosirea echipajelor, flăcările se manifestau pe o suprafață de aproximativ 200 mp, cu posibilitatea de a se propaga la casele învecinate. Astfel, forțele de intervenție au fost suplimentate cu încă 2 autospeciale de stingere.

Scandal de proporții în Ploiești: Clinca AS MEDICAL, de pe str. Cuza Vodă, acuzată de fraudarea sistemului de sănătate cu peste 2,4 milioane de lei. 17 medici şi angajați, vizați de DIICOT

La ora 03:54 incendiul a fost localizat și pompierii au depus eforturi pentru lichidarea acestuia.

​DOVADA SUPREMĂ: S-a închis cercul ipocriziei la Primăria Ploiești. Fotografia de arhivă care arată că și primarul Mihai Polițeanu participă la marșuri LGBT

La ora 05:00 incendiul a fost lichidat. Două persoane au fost asistate medical: un bărbat în vârstă de aproximativ 71 ani care suferise un atac de panică, insă a refuzat transportul la spital, iar o femeie în vârstă de aproximativ 47 ani prezenta un traumatism la nivelul membrului superior stâng, fiind preluată de o ambulanță SAJ si a fost transportată la spital.

În incendiu au ars 25 de porci și 5 păsări și au fost salvate: 70 porci, 2 imobile invecinate și 1 solar cu legume.

Cauza probabilă de incendiu este în curs de stabilire.

Video PHonline.ro

Loading...
Ai o informație care poate deveni ştire?
Scrie-ne pe WhatsApp sau Telegram: 0734.908.468