
Un atelier de tâmplărie din comuna Brebu, satul Brebu Megieșesc, a fost cuprins noaptea trecută, de un incendiu, în jurul orei 00:00
”Pompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Câmpina au fost solicitați să intervină în această noapte pentru localizarea și lichidarea unui incendiu care a cuprins un atelier de tâmplărie și anexe gospodărești în comuna Brebu, sat Brebu Megieșesc.
În cel mai scurt timp, la locul evenimentului s-au deplasat 3 autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD.
La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta pe o suprafață de 150 mp, la nivelul atelierului (nu a fost vorba despre un operator economic) și al anexelor gospodărești.
La ora 01:40, incendiul a fost lichidat și, din fericire, acest eveniment nu a fost soldat cu victime.
Cauza probabilă a incendiului a fost producerea unui scurtcircuit electric”, au declarat reprezentanții ISU Prahova.




Controale în brutării, spitale, farmacii și ansambluri rezidențiale din Prahova. Prefectul Cătălina Bozianu a dispus verificări până în aprilie 2027
Scandal în Consiliul Local Ploiești! Polițeanu cere 410.000 de lei pentru artificii, drone și spectacole. PSD acuză o nouă atribuire cu dedicație pentru Târgul de Crăciun
Subprefectul Robert Lungu, acțiune antidrog în școlile din Prahova: „Nu e suficient să le spunem copiilor să se ferească. Trebuie să le explicăm de ce!”




