
Un incendiu puternic s-a produs, marți dimineață, într-o gospodărie din satul Zănoaga, comuna Dumbrava. Pompierii au fost nevoiți să suplimenteze forțele de intervenție și au reușit să împiedice întinderea flăcărilor la construcțiile din apropiere. Au fost afectate anexe și acoperișul casei pe o suprafață mare. O persoană a suferit arsuri pe față și pe mâini, iar alta s-a intoxicat cu fum.
,,Un incendiu puternic a izbucnit în această dimineață într-o gospodărie din satul Zănoaga, comuna Dumbrava.
La fața locului au fost mobilizați inițial pompierii de la Detașamentul 1 Ploiești cu 3 autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD. Având în vedere amploarea incendiului, forțele au fost suplimentate cu încă o autospecială de la Garda de Intervenție Urlați și cu o autospecială de la Detașamentul 2 Ploiești.
La sosirea echipajelor de pompieri, incendiul se manifesta generalizat la o anexă gospodărească, pe o suprafață de aproximativ 100 de metri pătrați, precum și la acoperișul locuinței, pe circa 250 de metri pătrați.
Incendiul a fost localizat în scurt timp, pompierii reușind să împiedice extinderea flăcărilor la alte construcții din apropiere.
În urma evenimentului, 2 persoane au suferit atacuri de panică și au fost asistate medical la fața locului de echipajul SMURD. O altă persoană, prezintă o ușoară intoxicație cu fum, însă refuză examinarea medicală (până în acest moment), iar o a patra persoană prezintă arsuri de gradele I-II pe aproximativ 4% din suprafața corporală (față și membre superioare) și primește îngrijiri la locul intervenției,, a transmis ISU Prahova




Subprefectul Robert Lungu, acțiune antidrog în școlile din Prahova: „Nu e suficient să le spunem copiilor să se ferească. Trebuie să le explicăm de ce!”
Parbrizarii au împânzit din nou intersecțiile din Ploiești! Se doarme la Poliția Locală și în Primărie?
Virgil Nanu continuă investițiile în energie verde: 20 de localități din Prahova vor reduce cheltuielile cu energia electrică




