Incepută cu 21 de ani în urmă, „Aleea Făuritorilor Marii Uniri” a fost desăvârşită astăzi, într-un cadru festiv emoționant

Incepută cu 21 de ani în urmă, „Aleea Făuritorilor Marii Uniri” a fost desăvârşită astăzi, într-un cadru festiv emoționant

„Aleea Făuritorilor Unirii” – proiect început in anul 2002, a fost finalizat astăzi, prin dezvelirea, într-un cadru oficial, a busturilor Mareșalilor Alexandru Averescu si Constantin Prezan.

ICCJ nu se abate de la respectarea legii! Inalta Curte a desfiintat o noua condamnare data de judecatorul CAB Ciprian Ghita

„Au fost momente încărcate de emoții, a fost o filă de istorie, a fost momentul prielnic pentru a transmite mai departe istoria, pentru a cinsti faptele înaintașilor, pentru a fi mândri ca suntem ROMÂNI.”, au transmis organizatorii evenimentului.

INTERVIU/ Adrian Tăbîrcă, primarul din Vadu Săpat: „Cu sprijin financiar, putem să devenim zonă turistică”

De la evenimentul organizat de SMV Ploiesti nu au lipsit senatorul Laura Moagher, deputatul Rodica Paraschiv, subprefectul Emil Drăgănescu , reprezentanți ai Primăriei Ploiești și Bucov, consilieri județeni, reprezentanți ai Armatei și Garnizoanei, Fanfara Consiliului Județean.

Cândva, Prahova avea lideri, nu politicieni! Cel mai mare parc industrial din țară, construit la Ariceşti, continuă sa atragă sute de milioane de euro din investiţii private

Au fost acordate diplome și plachete pentru contribuția covârșitoare la făurirea Aleii României Mari Grupului Parlamentar PSD, C.N I.L.Caragiale, Fundației Constantin Stere, Primăriei Ploiești, SC Selectra Instal, SC Aquila, sculptorului George Dumitru si redacției PHOnline.ro.

„Zi cu insemnatate istorica in Parcul Memorial Constantin Stere!

SMV Ploiesti, societate cultural-istorica prezidata de Mircea Cosma , a finalizat proiectul care a debutat in anul 2002,in parteneriat cu CJ Prahova , Primaria Ploiesti si Primaria Comunei Bucov,conceput ca fiind o amintire vie a personalităților care au contribuit semnificativ la istoria țării noastre, o mărturie a respectului față de cei care au contribuit la formarea și consolidarea statului român modern.”, a transmis senatorul PSD Prahova Laura Moagher.

Zi istorică în Parcul Memorial Constantin Stere, finalizarea Ansamblului Făuritorii Marii Uniri!

„Istoria este mai precisă decât matematica, ea nu ne lasă să uităm greșelile trecutului și ne amintește că prezentul este un tribut adus viitorului! Cine își iubește țara, iși cunoaște istoria, o respectă, se identifică cu ea! Felicitări domnule președinte Mircea Cosma sufletul acestui proiect, adevărat patriot!”, au fost cuvintele transmise de Nicoleta Nafornita, reprezentant al Organizatiei de Femei a PSD Ploiesti.

Ai informatii despre un consumator/dealer de droguri? Trimite-ne detaliile si vom transmite sesizarea organelor abilitate! Asiguram anonimatul tuturor cititorilor nostri! Click aici!

    Ai o informație care poate deveni ştire?
    Scrie-ne pe WhatsApp sau Telegram: 0726.080.191