
Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB), care administrează cele două aeroporturi din Capitală, precizează că au apărut întârzieri ale unor curse Wizz Air, generate de schimbarea indicativului de zbor pentru o parte dintre acestea.
Compania Națională Aeroporturi București informează că, din cauza schimbării indicativului de zbor pentru o parte dintre cursele Wizz Air, din ”W6” (Wizz Air) în ”W4” (Wizz Air Malta), realizată în cursul nopții de luni spre marți, au apărut întârzieri modice la cursele vizate ale companiei aeriene.
„Schimbarea datelor de zbor a presupus reintroducerea manuală în sistemul de procesare a informațiilor referitoare la cursele respective, ceea ce a determinat întârzieri care doar punctual au depășit 1 oră. La această oră, traficul aerian se desfășoară în condiții normale. Nu există nicio cursă anulată”, informează CNAB.
Au avut întârzieri cursele spre Zaragoza (o oră și 57 de minute), Tel-Aviv (50 de minute), Nice (o oră și 33 de minute), Treviso (29 de minute), Roma (33 de minute), Dortmund (o oră și 18 minute), Londra (38 de minute), Madrid (o oră și 6 minute), Valencia (o oră și 9 minute), Bergamo (21 de minute).
Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti asigură pasagerii că a luat toate măsurile necesare pentru minimizarea întârzierilor și pentru operarea în deplină siguranță a operațiunilor pe Aeroportul Internațional „Henri Coandă” București.




Tensiuni politice la Ploiești: Viceprimarul Săraru (AUR) solicită clarificări publice primarului Polițeanu privind agenda LGBT: „Susțineți un marș LGBT în Ploiești?”
LIBER LA NESIMȚIRE! Polițeanu mințea că ploieștenii vin pe jos la paranghelii și din cauza asta nu mută balamucul la Vest! Bulevardul e blocat de mașini lăsate pe treceri, pe trotuare și în porțile riveranilor
Liderul partidului primarului Mihai Polițeanu, mesaj de susținere pentru comunitatea LGBT la Bucharest PRIDE 2026

