Jocurile formării Guvernului Ciolacu – Liberalii joacă tare, PSD așteaptă la cotitură, iar UDMR își păzește zestrea (surse)

Jocurile formării Guvernului Ciolacu – Liberalii joacă tare, PSD așteaptă la cotitură, iar UDMR își păzește zestrea (surse)

Conducerile PNL şi PSD discută astăzi în şedinţe separate strategia privind protocolul coaliţiei şi componenţa următorului guvern, înainte de rocada premierilor, care ar urma să se producă la sfârşitul lunii. PNL nu exclude o renegociere a protocolului politic de funcţionare a coaliţiei, dar numai cu acordul tuturor partidelor partenere şi dacă va duce la îmbunătăţirea activităţii Executivului.

Se îngroaşă gluma! Gheorghe Sîrbu a plecat din PNL şi candidează la Primăria Ploieşti din partidul SOS, al Dianei Şoşoacă

Liderii Coaliției încă sunt în cumpănă privind arhitectura noului Guvern, alocarea de ministere, precum și lista finală a numelor, înainte de ședințele decisive din partidele lor.

Primarul Volosevici: Elevii primesc mere stricate şi biscuiți „de carton” în programul „Cornul şi laptele” derulat prin Consiliul Județean. Am sesizat Prefectura Prahova

 

Aviz „paraditorilor”! Președinta CSM, mesaj tranșant pentru DNA: ‘Tentaţia exercitării discreţionare a puterii’ să fie ‘de domeniul trecutului’!

Structura noului Guvern, din punct de vedere al numărului de ministere, împărțirea pe partide, dar și numele pentru portofolii sunt negociate și întoarse pe toate fețele de liderii partidelor din Coaliție în aceste zile, în condițiile în care marți au loc atât ședința de Birou Politic Național la PNL, cât și Consiliul Național al PSD, forurile unde Ciucă și Ciolacu discută cu toți liderii din teritoriu despre viitorul Guvernului.

Printre noile idei lansate în spațiul public sunt inclusiv variante de comasare de ministere. „Susţin o reducere a numărului de ministere. (…) Nu văd de ce am avea un minister al Anteprenoriatului, Turismului, când poate funcţiona foarte bine aşa cum a funcţionat în Ministerul Economiei. De asemenea, mi se pare foarte mult să existe un minister separat Familie, Tineret, poate exista Familie Tineret şi Sport. Îmi voi susţine punctul acesta de vedere zilele următoare la posibilele negocieri“, a precizat Sorin Grindeanu, vicepremier și prim-vicepreședinte al PSD, într-un interviu pentru Digi24.

 

Propunerea nu a fost văzută cu ochi buni de PNL, dat fiind că „lovește“ în portofoliile celorlalți din Coaliție.

Surse de la vârful PNL susțin că dacă Grindeanu tot se gândește la comasări, poate ar trebui discutat cu PSD dacă nu e mai indicată trecerea Ministerului Economiei la Energie, cum era în Guvernul Orban, iar de acest portofoliu să se ocupe un liberal. „Cum Grindeanu vede comasări doar prin dispariția unor ministere de la UDMR și PNL, poate închidem cercul și mai tăiem unul și de la ei“, a precizat un vicepreședinte al PNL pentru „Adevărul“.

 

Dispariția a trei portofolii ar face din Guvernul Ciolacu un Executiv cu 19 ministere, care ar apropia cabinetul mai degrabă spre zona acelor echipe guvernamentale cu puțini demnitari. Cel mai suplu Guvern a fost cel condus de Răzvan Ungureanu (16 ministere), cu o durată de viață de doar trei luni, între februarie și mai 2012. Cel mai numeros Guvern ca număr de miniștri a fost Executivul Năstase, care în perioada de final ajunsese la 30 de portofolii.

 

Cine și ce își dorește

În condițiile în care PNL nu ar mai primi întreg portofoliul Mediului sau o parte din el, acesta urmând să rămână la UDMR, liberalii au pretenții să vină la ei Agricultura, ca măsură compensatoare pentru a lăsa Transporturile la PSD și menținerea Investițiilor la Marcel Boloş. Conducerea Ministerului Agriculturii ar urma să fie asigurată de Dan Motreanu. Liberalul a mai fost ministru al Agriculturii în perioada Guvernului Tăriceanu (2006-2007). Dacă Agricultura rămâne la PSD, atunci portofoliul va merge la Florin Barbu, șeful Comisiei de agricultură din Camera Deputaților, susținut masiv de Paul Stănescu (secretarul general al PSD).

 

Și la PSD sunt vehiculate mai multe nume noi.

Mihai Tudose ar fi refuzat să revină în Guvern doar pentru funcția de ministru al Economiei. El ar fi dorit un super-minister (fuziunea Economiei cu Energia și Antreprenoriat) plus poziția de vicepremier. Surse social-democrate susțin că pentru acest post s-ar încălzi liderul senatorilor PSD, Radu Oprea, care în trecut a mai fost ministru al IMM-urilor, Antreprenoriatului și Turismului. Nu e însă confirmată informația și nu e exclus ca actualul ministru Florin Spătaru să continue.

 

Și la Ministerul Culturii s-ar putea să aibă loc o schimbare. Mai exact, Vasile Dîncu ar putea să revină în Guvernul Ciolacu pe funcția de ministru al Culturii. Dîncu, președinte al Consiliului Național al PSD, a fost pentru o perioadă ministru al Apărării în Guvernul Ciucă, dar și vicepremier și ministru al Dezvoltării în Guvernul Cioloș, precum și ministru al Informațiilor Publice în Cabinetul Năstase. E doar o variantă pentru că actualul ministru și șef al organizației județene Buzău, Lucian Romașcanu este bine poziționat în continuare.

 

Lucrurile ar arăta cam așa în acest moment

Vicepremier – în acest moment funcția este ocupată de Sorin Grindeanu. Dacă va rămâne în Guvern (șansele sunt de 90%) atunci va rămâne doar ministru.

 

Altfel, funcția ar putea fi ocupată de Marian Neacșu, actual șef al SGG (Secretariatul General al Guvernului), care ar urma astfel să aibă ca atribuție coordonarea companiilor de stat prin super-agenția care ar urma sa fie creată + NOU – drept de avizare obligatoriu a tuturor proiectelor guvernului la fel ca actualele ministere avizatoare, Finanțe, Justiție, SGG

 

În cărți, cu șanse mici, este și europarlamentarul Mihai Tudose, dar care pune însă mai multe condiții de influență personală pentru a veni în Guvernul Ciolacu.

 

Ministerul Transporturilor – șanse de peste 90% ca Sorin Grindeanu să continue. Ministerul Transporturilor va costa PSD cedări în zona altor ministere și nu numai (presiuni liberale pentru comasarea alegerilor locale cu cele parlamentare). Social-democrații susțin însă că e încheiată chestiunea odată cu cedarea șefiei ANRE.

 

Ministerul Muncii – actualul ministru Marius Budăi are șanse să rămână. Șansele lui au crescut oarecum în ultimele zile, dar ”depinde foarte mult ce face la Bruxelles în aceste zile cu subiectul fierbinte al pensiilor speciale din PNRR”, susține pentru STIRIPESURSE.RO un lider PSD la curent cu negocierile. Dacă se va decide să plece înlocuitorul ar putea fi putea fi o femeie, dar discuțiile continuă.

 

Ministerul Agriculturii – Petre Daea va părăsi ministerul după gafele în lanț cu despăgubirile pentru fermieri, dar și pentru că este depășit de situație: ”Nu înțelege și nici nu poate să înțeleagă că agricultura modernă nu se mai face prin maimuțăreli la televizor. Trebuie să te duci la Bruxelles și să bei cafele cu comisarii și cu funcționarii europeni până nu mai poți ca să aduci bani în țară”, a spus un lider PSD pentru stiripesurse.ro

 

Se discută despre Florin Barbu, președintele Comisiei de Agricultură din Camera Deputaților, un apropiat al secretarului general al PSD, Paul Stănescu, dar lucrurile nu sunt bătute în cuie pentru că noul premier caută o persoană ”care să se descurce bine la Bruxelles”.

 

Se discută și despre posibila aducere a unui tehnocrat în zona considerată strategică de PSD pentru România.

 

Ministerul Familiei – va rămâne la Gabriela Firea. Este adevărat că în cadrul negocierilor s-a discutat despre desființarea ministerului pentru a cupla cu alte schimburi și permutări. ”Foarte periculos pentru șansele ei la Primăria Capitalei că își dorește să rămână la minister. Încă o lovitură la fel ca aia cu Legea pentru copii insuficient explicată și dispare totul”, susține un lider PSD pentru stiripesurse.ro.

 

S-a discutat și despre posibila absorbție a Ministerului Sporturilor dacă UDMR decide ieșirea de la guvernare.

 

Ministerul Sănătății – rămâne foarte probabil Alexandru Rafila.

Ministerul Economiei – rămâne la PSD, dar cum spuneam, varianta Tudose se cam risipește pentru că nu sunt îndeplinite condițiile europarlamentarului (vezi mai sus). Dacă ar prelua mandatul este posibil, dar nu sigur. să fie la pachet și cu poziția de vicepremier care revine PSD. O variantă ar fi Radu Oprea, șeful senatorilor PSD. Sunt șanse și ca Florin Spătaru să rămână.

 

Sunt discuții ca Ministerul Economiei să absoarbă Ministerul Antreprenoriatului deținut acum de PNL.

 

Ministerul Culturii – Lucian Romașcanu este bine poziționat, dar a apărut și numele lui Vasile Dâncu în discuții. În piață a fost aruncată însă și varianta acest minister să fie cedat UDMR în locul Mediului, dar nimic confirmat oficial sau semi-oficial.

 

Ministerul Justiției – teoretic ar rămâne la PNL cu Cătălin Predoiu, dar dacă se va merge strict pe Protocol sunt șanse să avem un ministru tehnocrat.

 

Se fac jocuri în PNL ca Nicolae Ciucă să rămână în Executiv

Mai mulți lideri din PNL s-au exprimat pentru prezența lui Nicolae Ciucă pe funcția de vicepremier, eventual și deținător al unui portofoliu, în Guvernul Ciolacu, nu pentru funcția de președinte al Senatului, adică a doua funcție în stat, care este mai mult simbolică, spre deosebire de cea din Executiv.

 

Adrian Veștea (președinte PNL Brașov), liberal care deține funcțiile de președinte al Ligii Aleșilor Locali din PNL și președinte al Uniunii Consiliilor Județene din România, susține că în opinia sa cea mai bună opțiune pentru Nicolae Ciucă e cea de vicepremier. „Mult mai bine ar fi să fie vicepremier. Ar fi o poziție în care ar exista mai mult echilibru în Guvern“, a precizat șeful UNCJR pentru Adevărul.

 

Poziționare pentru rămânerea în Guvern a lui Ciucă au fost și din partea lui Nelu Tătaru (președinte PNL Vaslui), Cătălin Toma (președinte PNL Vrancea și șef CJ Vrancea), Nicoleta Pauliuc (șefa OFL) sau Laurențiu Leoreanu (președintele Comisiei de apărare din Camera Deputaților). „Eu cred că PNL trebuie să continue în a fi participant în actul de guvernare prin liderii săi. Noi nu vorbim de o ambiție. Președintele nostru, fiind la conducerea Guvernului, fiind vicepremier, poate și ministru, va asigura componenta liberală în următorul Guvern“, a subliniat Leoreanu.

 

Cum ar arăta lucrurile la această oră

 

Vicepremier – la această oră este foarte probabilă informația că Nicolae Ciucă să fie vicepremier și/sau și ministru al Afacerilor Interne. Sunt destui din fruntea partidului care nu sunt deloc confortabili ca șeful PNL să fie subordonat fie și pe linie de guvern șefului PSD.

 

Calculul celor care susțin această variantă ar fi ca șeful ar fi ca șeful PNL să fie la butoane și să susțină interesele partidului, dar să aibă și putere în cadrul Executivului. Aceștia susțin că o blocare a șefului PNL în fruntea Senatului României i-ar reduce drastic implicarea reală în viața partidului și i-ar și reduce șansele unei foarte probabile candidaturi prezidențiale.

 

Sunt voci care vorbesc și de Nicolae Ciucă revenit la Apărare și vicepremier, dar asta ar însemna ca PSD să preia Ministerul de Interne.

 

Discuțiile continuă pentru că trebuie privit tot ansamblul – Rotație, partid, guvern, Cotroceni

Secretariatul general al Guvernului – va fi preluat de PNL. Sunt mari șanse ca poziția să fie ocupată de Lucian Bode dacă Nicolae Ciucă decide că e mai bine să fie vicepremier cu portofoliu.

 

Factorul Klaus Iohannis: Președintele ar fi transmis să nu se schimbe nimic la Externe, Educație și Justiție… dacă ministerul rămâne la PNL. Astfel:

 

Ministerul Afacerilor Externe – va continua Bogdan Aurescu, deși mulți din PNL l-ar fi vrut plecat.

 

Ministerul Educației – Ligia Deca va continua deși noua Lege a Educației a produs puternice animozități în PNL și în Coaliție.

 

Ministerul Justiției: Cătălin Predoiu va continua dacă ministerul rămâne la PNL. Se spune că Predoiu ar rămâne în Guvern chiar dacă MJ nu mai e al PNL, dar pe altă poziție ministerială.

 

Ministerul Mediului – potrivit ultimelor negocieri ar rămâne la UDMR, dar discuțiile nu sunt închise 100%. Dacă liberalii își impun punctul de vedere l-am putea vedea pe șeful PNL Bacău, deputatul Mircea Fechet instalat acolo.

 

Ministerul Fondurilor Europene – rămâne Marcel Boloș, susținut de președintele Iohannis, dacă PSD păstrează Transporturile;

 

Ministerul Finanțelor – aici este foarte complicat. Sunt mai mulți pretendenți, fiecare cu susținătorii lui puternici. Cosmin Ștefan Marinescu, consilierul prezidențial pe probleme economice, Sebastian Burduja, actual ministru al Comunicațiilor sau Alexandru Nazare, fost ministru al Finanțelor. Situația nu este însă tranșată și ar putea apărea un nume de compromis.

 

Ministerul de Interne – Lucian Bode ar putea continua. Sprijinul pentru el este solid în partid și echipa pe care o face cu Nicolae Ciucă ar conta mult. Depinde și de discuțiile ulterioare din partid – dacă se va decide ca președintele PNL să fie doar vicepremier (posibil cu atribuții de coordonare pe securitate națională) sau și ministru al Afacerilor Interne. Calculele trebuie privite și din perspectiva anului electoral 2024 și de faptul că Lucian Bode deține și funcția de secretar general al PNL.

 

Ministerul Energiei – ar putea rămâne Virgil Popescu, deși viitorul premier nu este încântat deloc de perspectivă și ar putea să impună plecarea lui prin veto.

 

Ministerul Comunicațiilor – Sebastian Burduja va continua dacă nu pleacă la Finanțe. Ar putea apărea și o figură nouă pentru că sunt destui care susțin că actualul ministru nu a livrat chiar ce trebuie și că a fost interesat mai mult de imaginea personală.

 

Cum se văd lucrurile în UDMR

Conducerea UDMR joacă tare. Ei susțin că se poate discuta orice mai puțin scăderea numărului de ministere pentru Uniunea pentru că ”așa am bătut palma la început și ne așteptă ca PNL și PSD să își țină cuvântul”.

 

”Nu ne dorim să plecâm, dar dacă ne încolțesc, Hunor nu va accepta umilința”, a spus pentru stiripesurse.ro un important lider al UDMR.

 

Iar un altul a completat categoric: ”De ce să plecăm noi de la guvernare? Să facem opoziție împreună cu AUR? Nu! Nu vrem să plecăm, dar dacă ne forțează nu putem fi umiliți”.

 

În ce privește frontul parlamentar:

Camera Deputaților va fi condusă interimar – cel mai probabil Daniel Suciu, vicepreședinte al Biroului Permanent al Camerei Deputaților sau Alfred Simonis, șeful Grupului parlamentar al PSD.

 

Senat – dacă Nicolae Ciucă va rămâne în Guvern, atunci va continua ca interimar Alina Gorghiu.

 

Calendarul rotației guvernamentale

Nicolae Ciucă ar urma să-și depună demisia din funcția de premier pe 26 mai. Urmează să fie purtate discuții între liderii Coaliției cu președintele Klaus Iohannis pentru ca runda de consultări cu partidele să fie tot pe 26, care este într-o zi de vineri. Dacă ar fi consultările vineri, iar Iohannis anunță tot în această zi viitorul șef al Guvernului, deja luni (sau luni și marți) pot fi făcute audierile miniștrilor. Cel târziu pe 31 mai, adică într-o zi de miercuri, dar cel mai probabil marți, ar fi învestirea Guvernului. Prin urmare, Coaliția ar reuși să tranșeze toată situația înainte de minivacanța bugetară dintre 1 și 5 iunie. 1 iunie e Ziua Copilului, pe 2 iunie e punte bugetară, iar pe 5 iunie este a doua zi de Rusalii.

Ai o informație care poate deveni ştire?
Scrie-ne pe WhatsApp sau Telegram: 0726.080.191