La ce trebuie să fim atenți când cumpărăm o locuință ca să nu cadă la primul cutremur

La ce trebuie să fim atenți când cumpărăm o locuință ca să nu cadă la primul cutremur

Dr. Ing. Lucian Melinceanu, preşedintele Asociaţiei Inginerilor Constructori Proiectanţi de Structuri din România a explicat la ce trebuie să fim atenți atunci când cumpărăm o locuință.

Primarul Ioana Neagu candidează pentru un nou mandat în Valea Călugărească din partea PSD

„În primul rând, avem nevoie de informații minime despre structura casei. Trebuie să cerem cartea tehnică a blocului, care trebuie să fie la administratorii imobilelor. Administrația imobilului este obligată să aibă această carte tehnică a imobilului, iar refuzul de a preda pentru consultare documentul trebuie înțeles ca atare. Oricum, în principiu, ar trebui ales un apartament într-un imobil construit după anul 1977, pentru că de atunci există unele standarde. Apoi, în mod obligatoriu, în cazul unui imobil nou trebuie analizat proiectul, iar dacă vorbim de o construcție veche, trebuie verificată expertiza tehnică, pentru că unele blocuri ar putea fi catalogate ca fiind cu risc seismic. Toate aceste demersuri, consultarea cărții tehnice și a eventualei expertize tehnice, în cazul cădirilor vechi, dar și cea a proiectului, când vorbim de construcție nouă, trebuie realizate de specialiști în structuri, care pot certifica dacă clădirea are probleme sau nu. E cam ca atunci când îți cumperi o mașină la mâna a doua și te duci să o vezi cu un mecanic”, a precizat Lucian Melinceanu pentru Adevarul.

VIDEO/ Ciucă se distanțează de Iulian Dumitrescu, cercetat pentru corupție: „Instituțiile statului să-şi facă treaba!”

În cartea tehnică trebuie văzut dacă există un proiect de rezistență, a mai completat acesta. „Pentru a avea un apartament într-un bloc solid, acest proiect de rezistență trebuie să fie realizat după normative de după 1977. Nu spun că proiectele realizate conform normativelor anterioare sunt neapărat proaste, dar ca să stea liniștit e bine ca un neprofesionist să pună această condiție. Apoi, apartamentul vizat nu trebuie să aibă modificări față de structura din proiect. Cel mai important este ca structura de rezistență să fie intactă și acest lucru se verifică destul de ușor. La lovire, nu una foarte puternică, pereții de umplutură vibrează ușor spre deosebire de cei din structura de rezistență care sunt extrem de rigizi. În plus, se verifică existența elementelor vizibile din structura de rezistență, adică grinzi, pereți, stâlpi și corespondența dintre situația din realitate și cea din proiectul de rezistență”, conchide specialistul.

Iulian Dumitrescu are INTERZIS la Consiliul Judetean: Procurorii DNA i-au dat inca 60 de zile de control judiciar

Ai o informație care poate deveni ştire?
Scrie-ne pe WhatsApp sau Telegram: 0726.080.191