
Mihaela Pârnău și Juan Pătrașcu pot fi considerați, în acest an, laureații Academiei de Copii şi Juniori al Petrolului. Cei doi au în comun debuturi importante pentru carierele lor. Mihaela a bifat prima convocare la naționala României U18, iar Juan a debutat, oficial, la echipa de seniori a grupări ploieștene. Pârnău a fost descoperită jucând fotbal cu băieții la Albești-Paleologu, iar Pătrașcu este născut în Spania unde a trăit momente emoționante la un meci al lui Real Madrid.
Mihaela Pârnău:’’Este o experiență foarte frumoasă să îmbrac tricoul Petrolului. Îmi pare foarte bine că am venit la Petrolul și că pot să mă dezvolt. De mică îmi place fotbalul și vreau să joc cât mai bine. De la echipa mare imi place Huja, este un jucător diferit, abordează altfel jocurile. Prezența la lotul national a fost foarte diferită față de cea de la club, este diferit ca pregătire și îmi doresc să merg constant la națională și să fac mândru clubul Petrolul.”
Juan Pătrașcu:’’Mă bucur că am putut să mă antrenez cu echipa mare și chiar am reușit să debutez în Cupa României, în meciul cu Craiova. M-am pregătit cu jucători extraordinari, cum sunt Budescu, Grozav, toți m-au tratat foarte frumos și pentru mine este o mândrie să stau în vestiar cu asemenea fotbaliști. Și la echipa de tineret am avut realizări, împreună cu echipa ne-am desfășurat frumos și am reușit calificarea în play-off. Cea mai frumoasă amintire în fotbal o am din Spania acolo unde m-am născut. Am fost la un meci, Elche-Real, și l-am văzut pe Cristiano Ronaldo. Am fost foarte emoționat, nu credeam că e om, credeam că e altceva. A fost ceva extraordinar să-l văd!”.
Moş Crăciun şi-a trimis darurile şi la juniorii Petrolului. Cei peste 200 de copii petroliști, băieți și fete, au primit cadouri specifice acestei perioade. Coordonați de fostul mare portar Gheorghe Liliac, cel care le-a vorbit foarte frumos tuturor copiilor, antrenorii Laurențiu Tureac, Daniel Movilă, Cristi Iordache, Bebe Zahiu, Marius Manolache, Ciprian Pura și Nicolae Nuță le-au pregătit elevilor pungile cu cadouri, iar tehnicienii așteaptă ca în 2023 aceștia să aibă evoluții cât mai bune.
Tot în cadrul evenimentului de la stadionul ,,Ilie Oană” și la fel ca în ultimii ani, reprezentanții Asociației Diaspora Galben Albastră (ADGA) au fost, la rândul lor, trimișii lui Moș Crăciun pentru una dintre grupele Academiei. Astfel,micuții lui Ciprian Pura, de la grupa “2010”, au primit echipamente sportive, pentru antrenamente, jocuri și prezentare, ce le vor fi de mare folos în desfășurarea activității lor. La eveniment, alături de reprezentanții ADGA s-au aflat seniorul Mircea Dridea și președintele-interimar, Claudiu Tudor.
Mesaj din partea judecatorilor pentru „Portocala si Onea”: Magistrati cu un profil nesanatos