
Laurette este în pragul disperării. Vedeta a ajuns din nou la spital din cauza problemelor sale medicale. Aceasta a venit către urmăritorii săi cu un mesaj îngrijorător, în care îi îndeamnă să se roage pentru ea.
Problemele de sănătate se țin lanț de Laurette. Deși se externase, ea a ajuns din nou în spital. Vedeta a mărturisit că, deși îi este extrem de greu, nu se dă bătută, iar fiecare rugăciune o poate ajuta.
Cu 67 de voturi „pentru”, Senatul a încuviințat anchetarea întâlnirii Bolojan – Tănăsescu
Laurette a ajuns din nou în spital
Nu s-a terminat coșmarul pentru Laurette. Mulatra continuă să lupte cu complicațiile apărute după procedura de Aquafilling, efectuată în 2019. Aceasta a trecut prin mai multe operații și ajunsese chiar să fie externată. Cu toate acestea, ea și-a anunțat urmăritorii că nu este deloc bine și că a ajuns din nou pe patul de spital.
Vedeta este în pragul disperării și a ajuns la capătul puterilor. Astfel, ea a lăsat un mesaj îngrijorător pe rețelele de socializare, în care susține că se luptă să se vindece și face tot posibilul să nu renunțe.
„Sunt din nou la spital și am nevoie de rugăciunile voastre. Nu vreau să cred că am ajuns la capătul puterilor, pentru că încă lupt cu toată forța mea să mă vindec. Parcă acest coșmar nu se mai termină, dar aleg să nu renunț și să cred până la capăt.
Cred cu tărie că Dumnezeu îmi va da putere și că, prin mâinile medicilor, mă va ajuta să mă recuperez. Rugați-vă pentru mine, vă rog. Am nevoie de toate gândurile bune și de fiecare rugăciune. Doamne, dă-mi putere să trec și peste această încercare. Nu mă lăsa să renunț”, a transmis pe pagina sa de Instagram.
Vedeta nu a reușit să meargă în vacanță cu fiica ei
Cât timp Laurette a stat în spital, de fiica ei, Serena, în vârstă de 15 ani, s-a ocupat tatăl. În același timp, mulatra a mărturisit în exclusivitate pentru Click! faptul că este primul an în care nu poate să o ducă pe fată în vacanță. Aceasta se deplasează cu greu din cauza infecției de la picior.
Mai multe pentru tine
„Cu fetița este foarte greu. A fost primul an în care nu am reușit să petrec vacanța alături de ea, iar asta mă doare enorm. Nici nu se pune problema să plec undeva în perioada aceasta, pentru că nu mă pot deplasa. Probabil voi putea merge mai bine abia spre sărbători. Vacanța, cel mai probabil când o să fiu bine și o să pot să călătoresc fără risc să fiu sigură că nu pățesc ceva, cel mai probabil în iarnă. Fetița încă nu a fost plecată nicăieri dacă eu sunt bolnavă”, ne-a mai povestit Laurette, exclusiv pentru Click!




Consilierul Local Mihai Apostolache lansează o campanie inedită: Marcaje cu „Simbolul neputinței” la toate gropile din Ploiești
Bogdan Toader, după inaugurarea „Drumului lui Bachus”: „Este primul traseu public de ciclism din Prahova. Vreau să mai avem astfel de drumuri!




